Un bărbat de 40 de ani din Râmnicu Sărat a fost imobilizat marți dimineață (6 mai) de forțele de ordine, după ce și-a amenințat fratele și mama cu un cuțit, la domiciliul acestora din comuna Popești, județul Vrancea.
Incidentul a fost semnalat în jurul orei 09:30, direct la Secția 5 Poliție Rurală Cotești, de către fratele agresorului, un bărbat de 38 de ani. Potrivit acestuia, fratele său venise neinvitat și devenise violent, amenințându-i pe amândoi cu un cuțit.

La fața locului a fost trimis un dispozitiv de intervenție format din polițiști, luptători SAS și un negociator. Cum bărbatul a refuzat să coopereze și a continuat comportamentul agresiv, s-a decis intervenția în forță. Polițiștii au pătruns în locuință și l-au imobilizat pe individ, care a fost încătușat și condus la sediul poliției pentru audieri.
Un echipaj medical de la Ambulanța Vrancea a evaluat starea de sănătate a celor implicați, confirmând că nu există răni sau pericole medicale.

„Polițiștii desfășoară în continuare cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violență în familie și distrugere.
De asemenea, au fost emise două ordine de protecție provizorii cu monitorizare electronică față de agresor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice”, a transmis IPJ Vrancea.






