INTERVIU: Olimpia Săpunaru și surpriza de 1 iunie: co.vIDeo theatre

0
176

Nicoleta Cristea: Cum e teatrul în pandemie, Olimpia Săpunaru? E perioada în care se petrecea Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni, te descurci cu sentimentele astea?

Olimpia Săpunaru: Teatrul e bine-mersi, cred. Omul-creator de teatru, însă, e rău- mersi că întrebi. Şi nici copilul tău nu e bine-mersi, că îi plăcea pe scenă, ca stevist. Nici Oanei Andrei, miezul lucrurilor organizatorice – Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă” nu îi e bine-mersi. Nici Doinei Boboc, profesor îndrumător în STEV, nici lui Dumitru Popa (fost stevist, îndrumător pentru steviştii juniori, acum student la UNATC „I.L.Caragiale”)…

În pandemie, simţi cum creşte totul, cum înmugureşte, înfloreşte, în capul tău, şi trebuie să scuipi afară… în sens metaforic scuipi, bineînţeles!… Ştii cum se simte?! E chestia aia, copilăroasă, din om, când tocmai ai spart un geam, el e pus la loc repede-repede, ca şi cum nici nu s-a întâmplat şi nu te-a ajuns nici supărarea proprietarului, fiindcă ai fugit. Deşi ai stat în ploaie o vreme, ascunsă după un copac, pândind reacţiile, te-ai colorat în obraji de la roz, la vineţiu, apoi galbenul… Galbenul e primejdios… şi roşul, şi toate culorile, culorile se scurg şi se amestecă înduioşător, apoi seara, hehei… seara, răceala te-nfioară între strănuturi. Dar, dincolo de fereastra aceea spartă nu e nicio reacţie care să te-ajungă. E întristător… Dar mie îmi place ca întristătoru’ să fie albastru.

N.C.: Olimpia, ne faci o destăinuire? Ai spart o fereastră?

O.S.: Am spart! Acum vreo 30 de ani. Proprietarul era director de liceu. Din greşeală. Au participat şi fetele dânsului, dar nu cred că tatăl lor ştie încă. Ah, acum o să par o pârâcioasă, aşa-i? Oricum, în toate careurile care-au urmat, în curtea liceului, am aşteptat să fiu scoasă în faţă şi dată exemplu negativ. Eram pregătită, pentru orice eventualitate. Dar nu s-a întâmplat niciodată. Auzi?

Vreau să repar asta acum: Să mă iertaţi, domnule director! De fapt, asta vreau să fac şi acum!

N.C.: Să ieşi… să repari…?

O.S.: Să sparg o fereastră!

N.C.: STOP! Opresc interviul aici, ca să vă explic cum e cu Olimpia. Cu ea, totul e o metaforă. Sau nu e, că nu mă prind mereu. Cert e că are suflet de artist și, implicit, gândește ca un artist. Și se exprimă ca un artist și îmi place să cred că ajungem undeva cu interviul ăsta…

O.S.: Putem să revenim la fereastră?

N.C.: Fără metafore! Juri?

O.S.: Nu sunt metafore, mă copilăresc! Doar e 1 Iunie! Şi, oricum, ceea ce am de gând să mai zic e un fel de comunicat de presă! Un comunicat de presă ca o scrisoare deschisă către comunitate. Fereastra asta vreau s-o sparg: fereastra către comunitate!

N.C.: Cu?

O.S.: Cu teatru! La vârsta mea cred c-aş plăti daunele altfel dacă aş sparge fereastra către ea cu altceva.

N.C.: Continuă! Eu sunt aici să ascult.

O.S.: Şi să obţii comunicatul ăla mai repede!… Poţi să râzi, nu o să ştie nimeni!

N.C.: De ce am senzaţia că m-ai târât într-o piesă de teatru?

O.S.: Nu te-am târât, ai intrat de bunăvoie în proiect! Dar te-aş târî, dacă mi-ai cere-o, din prietenie. Teatrul e o zonă liberă, oricât s-ar spune că nu, în care spectatorul hotărăşte cât de liberă e zona, dacă vrea să intre ori să iasă…

N.C.: Eu nu ştiu cum de te înţeleg copiii…

O.S.: Păi, copiilor le place libertatea. Eu sunt un fel de biscuite pentru ei. Unora le place cu mere, altora cu miere. De-asta am şi dorit să plănuim ceva pentru ei de-acum încolo, când s-au mai liniştit lucrurile cu COVID-19. Ca să avem şi opţiuni neidentificate încă, Fie că sunt „obraznici” sau „cuminţi”, copiii au nevoie de un loc al lor în care să-şi exerseze libertatea. Pentru mai târziu.

N.C.: Asta făceau la Atelier de Teatru TREIspreZECE înainte de pandemie?

O.S.: Ai văzut trei spectacole „Mary Poppins, Supercalifragilistick”. La rând. Au fost la fel?! Ţi s-a părut că era stresat vreun copil că a greşit? Sau că nu am pus eu muzica la timp? Nu răspunde încă… Gândeşte-te mai întâi. Eu o să profit şi o să anunţ acum lansarea unui incubator de teatru. Azi e 1 iunie? Atunci, cadou!

Bine, ştim cum e asta cu cadourile, nu prea primim ce ne dorim, în general, decât dacă ne întreabă mama/tata ce să ne aducă moşii (Crăciun, Nicolae). Eu nu am întrebat pe nimeni dacă cumva are nevoie de teatru. Dar, dacă e nevoie, o să târăsc tot Universul în acest proiect!

N.C.: Observ o oareşce agresivitate…

Interviu olimpia sapunaru covideo theatre2 - INTERVIU: Olimpia Săpunaru și surpriza de 1 iunie: co.vIDeo theatreO.S.: O am, de-aia o observi! E o agresivitate în situaţie. Când o am, o pun într-un cuibar şi aşa iese ceva hibrid, pe numele său: co.vIDeo theatre.

Un proiect on-line, un experiment teatral. Prin care sper să se lipească teatrul de toţi copiii, ca sărutu’ de scrisoare.

N.C.: M-am speriat. Credeam că o să spui „ca virusul…”

O.S.: Prezenţa virusului în logo e contextuală. Dar mărturisesc că îmi doresc ca toţi oamenii să se infecteze cu teatru. Dacă aş fi Dumnezeu…

N.C.: NU eşti! NU insista!

O.S.: Dacă vrei să mă întrebi de ce e logo-ul în limba engleză…

N.C.: Vreau! DE CE E?

O.S.: Fiindcă limba engleză e limba online-ului. Şi fiindcă prietena mea, Doina Boboc, e profă de engleză şi ne permitem un incubator bilingv. Să spun şi un secret: literele din C.O.V.I.D. sunt iniţialele noastre.

N.C.: Ce înseamnă „incubator” în varianta O. S.?

O.S.: Un loc unde pui ceva, cloceşti şi ies pui. Incubatorul co.vIDeo theatre e un concurs şi va avea mai multe etape de desfăşurare. Acum lansăm la apă proiectul, spargem sticla de şampanie. Asta e cea mai uşoară chestie. Pe urmă pornim în larg, cu toate pânzele sus.

N.C.: În largul teatrului, da?

interviu3 - INTERVIU: Olimpia Săpunaru și surpriza de 1 iunie: co.vIDeo theatreO.S.: Într-acolo! Incubatorul va lansa o serie de activităţi-ouă, (re)creative (stand-up, improvizaţie, poezie, scriere creativă, jurnalism, teatru-lectură – în limba română şi în limba engleză şi mule altele), surori cu teatrul, online, pe diferite platforme, pe care o să le testăm împreună cu cei ce se vor înscrie la atelierele noastre (elevi, clasele I-XII). Şi, apoi, în toamnă, să zicem pe 10 octombrie, de ziua mea, vom scoate la iveală publicului rezultatele: un produs finit, nu doar ambalat frumos, ci şi conţinut. Provocările vor fi lansate pe rând, în diferite etape, atât pe pagina de facebook a proiectului, cât şi pe site-ul o-cale.ro. Acolo vom reveni cu amănunte în ce priveşte înscrierile şi alte detalii mai puţin artistice. Avem şi-un slogan: „ARTist Itist”, precum şi o temă(de reflecţie): what you see beneath your eyelids”.

N.C.: Te vei simţi în largul tău artistic în online?

O.S.: Habar n-am! Mie îmi plac sălile mari de spectacole. O să mă gândesc la online ca la o scenă imensă.

N.C.: Crezi că vor fi încântaţi copiii de proiect?

O.S.: Nici asta nu ştiu. Pe copii îi încântă cadourile. Dacă o să facem rost de sponsorizări pentru biscuiţi… Ştii că ziceam de fereastra aia către comunitate? Acum o sparg! STEV-ul se întâmpla cu sprijinul Primăriei Municipiului Focşani şi al Consiliului Local cu precădere şi, într-o ediţie, acum vreo câţiva ani, au fost şi sponsorizări obţinute de Irina Boboc (Promotis RO). Cum anul ăsta nu va exista nicio ediţie STEV, din cauza pandemiei, poate că autorităţile vor vrea să vină în întâmpinarea nevoilor noastre. De fapt, oricine crede că poate ajuta atât financiar, cât şi cu un sfat sau implicare voluntară, las numărul meu de telefon aici: 0743783365.

Co. ăla, din logo, e de la comunitate, de la companie… De la mai multe, dar acum le folosim pe astea două.  Vreau să fiu corectă şi să spun că nu există încă şi premii. Dar ne vom strădui să găsim oameni simpli sau complicaţi, profesori etc, ca să ne sprijine proiectul prin partenerii media Radio Dada şi Jurnal de Vrancea sau direct… Nu mă întrerupi?

N.C.: Aşteptam să ajungi la final.

O.S.: Deocamdată, mă bazez pe prietenii enumeraţi la început (inclusiv pe tine!). Pe care, i-am târât în această poveste forţat. Mai puţin Doina, care s-a legat singură, şi s-a lăsat târâtă de bunăvoie. În afară de voi, am mai obligat pe un vechi stevist, generaţie mai veche, Liviu Vieru, să ni se alăture.

N.C.: Nu ţi-e teamă că pare aşa, o chestie neserioasă?!

O.S.: Doar pentru că nu avem sponsori, deocamdată?! Da! Pare! Dar câte chestii nu par serioase şi nu sunt?! O amăgire utilă e mai bună decât un adevăr inutil… parc-aşa!

N.C.: Hai că am reușit și interviul-comunicat de presă. Îţi aduc mâine cireşe? Le las la uşă…

O.S.: Adu-mi!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.