Administrația județeană a fost astăzi gazda unei întâlniri extrem de importante la care au participat mai mulți primari din Vrancea și, ca invitați speciali, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, europarlamentarul Siegfried Mureșan și directorul adjunct al ANL, Gabriel Stanciu. În sală au mai fost prezenți deputații Ion Ștefan și Ionel Dancă, senatorul Raluca Ioan, prefectul județului, Gheorghiță Berbece și subprefectul Claudia Serafimciuc. Ședința a fost de fapt o dezbatere pe tema Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a fost condusă de președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma. Șeful administrației județene a accentuat faptul că în perioada următoare accesarea fondurilor europene va fi o prioritate pentru toate administrațiile locale din Vrancea, lucru care nu trebuie să întâmpine piedici în procedurile derulate. „Când vorbesc de piedici mă refer, de exemplu, la faptul că pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene a apărut deja o fișă din care rezultă că UAT-urile și Consiliile județene nu pot accesa anumite fonduri. E nevoie urgentă de modificarea documentației în cauză”, a precizat Cătălin Toma. În cadul discuțiilor s-a amintit și de alocarea din bugetul județean a unor sume importante ce vor fi destinate pentru refacerea tronsonului DN 2 N, Chiojdeni-Jitia-Vintileasca, și a DN 23 A. „Așa cum am promis împreună cu colegul meu Ion Ștefan, ducem asfaltul mai departe de Jitia, însă în zona Vintileasca nu vom turna doar asfalt, ci vom moderniza integral drumul național. În plus, sunt deja alocați bani pentru execuția proiectului privind reabilitarea DN 2 L Soveja – Lepșa (Coașa), pentru cei 16 km”, a spus președintele administrației județene. De asemenea, el a expus președintelui Camerei Deputaților problema decontărilor aferente transportului gratuit al elevilor, situație generată de lipsa normelor de aplicare a legii, atribuția Ministerului Transportului. Europarlamentarul Siegried Mureșan a făcut referire la discuțiile purtate la nivel european în legătură cu Programul Național de Reziliență, arătând că a fost mandatat pentru a trece o serie de investiții pe lista proiectelor ce pot fi accesate prin PNRR. „Practic, PNRR este un contract între Guvernul României și Comisia Europeană. După ce va fi aprobat la nivelul CE, vor fi lansate procedurile următoare. Vă invit să aveți încredere și pot spune că România are deja alocată suma de 30,4 miliarde de euro”, a punctat Mureșan. La rândul său, președintele Camerei Deputaților a adus în discuție proiectele noi ce pot fi accesate prin Compania Națională de Investiții (CNI) și ideea de a fi înființate structuri regionale ale acestui organism din cauza numărului mare de proiecte depuse. „În ceea ce privește rețelele de gaz eu cred că vom avea finanțare prin PNRR. Și, să nu uităm, vom mai avea bani la buget și datorită modificărilor legislației cu privire la extragerea de gaze din Marea Neagră. O parte din acei bani vor veni la buget, în urma proiectului de lege făcut și aprobat de PNL. Ca să mă refer și la bugetul pe acest an pot să vă spun că vor fi alocați mai mulți bani CJ-urilor pentru cheltuielile sociale cu DGASPC-urile”, a declarat Ludovic Orban. Și deputatul Ion Ștefan, fost ministru al Dezvoltării, a făcut referire la investiții, mai ales cele din județul Vrancea. „Este a 3-a întâlnire pe care o facem pe tema PNRR. Oricât de mult ar zâmbi unii sau alții, până la finalul lui 2026 vom avea investiții de amploare cum n-a mai beneficiat Vrancea vreodată. Soveja va reintra în circuitul turistic al României, iar Spitalul Județean din Focșani va fi primul realizat de la zero în România, în ultimii 30 de ani. Va fi făcut prin PNRR. Apoi, ne-am luat angajamentul ca până la finalul anului 2024 să mergem de la Focșani la București pe autostradă. Și așa va fi, oricât de neîncrezători sunt unii sau alții. Avem un semn de întrebare în ceea ce privește drumul expres Focșani – Brăila, dar dacă autoritățile locale de pe traseul drumului ne vor da tot concursul vom rezolva și acest drum. Închei prin a spune că magistrala de gaze de la Ghergheasa la Focșani va fi realizată și asta va duce gazul românesc în casele a zeci de mii de vrânceni”, a spus deputatul Ion Ștefan. Precizări în legătură cu o altă investiție extrem de importantă pentru comunitățile din Vrancea, racordarea la rețeaua de gaze naturale, au fost aduse în prim-plan de deputatul Ionel Dancă: „Toate UAT-urile pot depune dosare pentru gaze. Deja există 20 de comune din Vrancea cu proiecte depuse și analizate. Noi, deputații PNL de Vrancea, am cerut să fie eligibilă extinderea rețelelor de gaze. Vreau să vă mai spun și că avem în atenție proiectele pentru irigații, în vederea combaterii efectelor secetei. Cheltuielile cu despăgubirile pentru secetă sunt mai mari decât cele cu proiectele pentru irigații. Și asta spune totul, consider eu”. La finalul întâlnirii, șeful administrației județene, Cătălin Toma, a anunțat că vor avea loc discuții și cu aparatul de conducere al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Brăila pentru clarificarea unor aspecte legate de investițiile programate în exercițiul financiar 2021-2027.