Focşaniul este un oraş plin de bariere pentru persoanele cu dizabilităţi. Fie că vorbim despre infrastructura rutieră, de mijloacele de transport în comun, sau de rampele de acces în instituțiile publice, orașul s-a transformat în adevărate capcane pentru cei aflați în suferință. Grupul civic DizAbil.Eu, care reprezintă drepturile persoanelor cu dizabilități din Vrancea a transmis o scrisoare deschisă adresată celor care candidează pentru funcția de primar al municipiului Focșani. În scrisoare, membrii și susținătorii grupului solicită candidaților să facă publice măsurile incluse în programul electoral, măsuri care ar trebui să contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități din Focșani și din întreg județul.
„Focșaniul este un oraș plin de bariere pentru persoanele cu dizabilități ce locuiesc aici sau în alte localități și care sunt nevoite să vină în reședința de județ pentru a-și rezolva probleme medicale, administrative sau pentru a-și face cumparăturile. Persoanele cu mobilitate redusă se lovesc la tot pasul de borduri înalte ce le împiedică să traverseze străzile la trecerile pentru pietoni sau de accesibilizări inadecvate ale trotuarelor ce nu permit accesul fotoliilor rulante sau chiar a landourilor și bicicletelor. Această situație poate fi întâlnită atât pe străzile ce nu au mai fost reabilitate de mult, cat și pe străzile recent reabilitate, unde diferența de nivel dintre troturar și carosabil este uneori și de 20-30 cm. Multe instituții publice sau spații private nu sunt dotate cu rampe ori acestea nu respectă normativele în vigoare”, se arată în scrisoare. În același document se face referire și la locurile de parcare din parcările publice care sunt adesea ocupate de persoane valide, cu toate că legislația în vigoare este drastică atunci când vine vorba de acest lucru. Semnatarii scrisorii vorbesc și despre lipsa unui elevator pentru persoanele cu mobilitate redusă care doresc să meargă la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” și despre rampa impracticabilă de la Sala Polivalentă.
„Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”, una dintre instituțiile emblematice ale orașului, nu permite accesul persoanelor cu mobilitate redusă în sala de spectacole, localul fiind lipsit de orice accesibilizare. Noi nu dorim modificarea unei clădiri, monument istoric, ci dorim găsirea unei soluții tehnice precum achiziționarea unui elevator. La capitolul accesibilizare nu sta mai bine nici Sala Polivalenta ce are o rampă dar din păcate, impracticabilă”, au mai transmis membrii Grupului civic DizAbil.Eu.
Ministrul Ion Ștefan, candidatul PNL la Primăria Focșani, a fost primul care s-a arătat interesat de problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Acesta a spus că, Focșaniul trebuie să fie o comunitate prietenoasă pentru cetățenii săi și nu trebuie să se facă diferență în funcție de gradul de starea de sănătate, pregătire profesională sau intelectuală. De aceea, Ion Ștefan vrea o schimbare de mentalitate la vârful primăriei și aplecarea către nevoile urgente ale fiecărui cetățean în parte.
„La fel ca oricare comunitate din România, Focșaniul trebuie să fie o localitate prietenoasă pentru toți cetățenii pe care îi are, indiferent de starea de sănătate, nivelul de pregătire profesională sau intelectuală. Accesibilizarea orașului pentru persoanele cu dizabilități se află pe lista priorităților mele, dacă voi ajunge primar. În primul rând, toate autobuzele de transport public vor trebui dotate cu rampe pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Dacă este să ne raportăm la municipiul Focșani, semafoarele din intersecții vor trebui dotate cu sisteme acustice care să ajute persoanele cu deficiențe. Pe lângă acestea, toate instituțiile publice ar trebui dotate cu rampe pentru a îmbunătăți accesul persoanelor aflate în scaunul rulant și va trebui intervenit, acolo unde este cazul, pentru a facilita traversarea străzilor prin modificarea bordurilor înalte”, a spus candidatul PNL la Primăria Focșani, Ion Ștefan. Potrivit statisticilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în judeţul Vrancea locuiesc aproximativ 19.000 persoane cu dizabilităţi, dintre care puțin peste 20% suferă de diferite dizabilităţi locomotorii. Mare parte dintre aceștia locuiesc în municipiul reședință de județ sau sunt nevoiți să ajungă în Focșani pentru a rezolva diverse probleme medicale. (Material realizat SC Media Factory Concept SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 21200012)