Îndrăznește să fii informat!

sâmbătă, 15 martie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateIzvorul Tămăduirii, prima mare sărbătoare după Învierea Domnului

    Izvorul Tămăduirii, prima mare sărbătoare după Învierea Domnului

    Astăzi este Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Este o sărbătoare creștină fără dată fixă, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele Paști. La originea acestei sărbători se află o minune petrecută în apropierea Constantinopolului.

    Potrivit Tradiției, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorită împăratului Leon (457- 474), pe atunci neîncoronat, care împlinește descoperirea făcută de Maica Domnului: “Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”.

    Mai târziu, când Leon ajunge împărat, ridică pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul “Izvorul Tămăduirii”. Aici primește vindecare de o boală grea și împăratul Justinian (526-575), care ridică drept mulțumire o biserică și mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci. Biserica cu hramul ”Izvorul Tămăduirii” din timpul lui Leon se păstrează și în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul se pot închina în această biserică. Actuala construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

    De Izvorul Tămăduirii se sfințesc apele, slujbă cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mică. Termenul “aghiasmă” vine de cuvântul grecesc “aghiasmos”, care își are originea în cuvântul “aghios”(sfânt). “Aghiasmos” se poate traduce și ca slujbă de sfințire, dar și ca apă sfințită. Astfel, atunci când spunem “voi face o aghiasmă” înțelegem slujba, iar când spunem “voi bea un pic de aghiasmă” ne referim la apa sfințită. (sursa: crestinortodox.ro)

    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    VIDEO Bătaie între susțimnători AUR și POT pe o stradă din București! A fost nevoie de intervenția poliției

    Un incident violent a avut loc vineri seară în fața sediului AUR din Sectorul...

    Manelistul Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor alături de fratele său

    Dani Mocanu, pe numele său real Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu,...

    Cartierul ANL din Galați sub asediul șacalilor

    Locuitorii unui cartier ANL din Galați, situat în apropierea unei păduri, trăiesc sub amenințarea...

    Cronica dimineții – 15.03.2025

    Vă puteți abona la canalul Telegram pentru a primi toate cronicile pe smartphone, imediat...

    ARTICOLE POPULARE

    ULTIMA ORĂ Cine era tânărul vrâncean decedat azi-noapte, în tragicul accident de circulație din Constanța

    Alexandru M. Avea doar 22 de ani când viața sa a încetat brusc, în...

    Caz INCREDIBIL în Vrancea! A făcut infarct de frică, după ce l-a oprit poliția rutieră!

    UPDATE La 24 de ore după cele întâmplate, IPJ Vrancea a venit cu lămuriri....

    VIDEO Doi tineri din Vrancea implicați într-un tragic accident produs azi-noapte, la Constanța! Unul dintre ei a decedat!

    Un grav accident rutier a avut loc noaptea trecută (10 martie) la intrare în...
    × Trimite știrea ta!