Județul Vrancea la coada clasamentului în ce privește vaccinarea populației

0
90

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a întocmit un clasament cu situația vaccinării anti-Covid pe județe, pe baza informațiilor Institutului Național de Statistică. La nivel național, procentul celor care s-au imunizat împotriva COVID-19 a ajuns la 20,33%. Cel mai mare număr de persoane vaccinate cu cel puțin o doză se înregistrează în București. 31,2% din populația eligibilă a Capitalei este imunizată cu cel puțin o doză de ser anti-Covid. „La nivel naţional avem în momentul de faţă un procent de acoperire vaccinală cu cel puţin o doză de 20,33% din populaţia eligibilă. De asemenea, avem 11,93% persoane care au fost vaccinate cu o singură doză şi 8,39% persoane care au fost vaccinate cu schema completă, cu cele două doze”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei de Vaccinare în România. Capitala este urmată în top de județul Cluj (28%), județul Timiș (22,5%) și județul Brașov (22%). Județul Vrancea se află la coada clasamentului cu un procent de persoane vaccinate de 12,2% din totalul populației eligibile, alături de județe ca Neamț, Bacău, Botoșani, Suceava sau Giurgiu.

Astfel, redăm mai jos lista județelor României și procentelor de vaccinare împotriva Covid aferente lor:

  • București 31.2 %
  • Cluj 28.0 %
  • Timiș 22.5
  • Brașov 22.0 %
  • Sibiu 21.8 %
  • Constanța 21.4 %
  • Alba 19.5 %
  • Ilfov 18.7 %
  • Mureș 17.7 %
  • Sălaj 17.6 %
  • Iași 16.8 %
  • Prahova 17.6 %
  • Satu-Mare 17.0 %
  • Dolj 17.3 %
  • Hunedoara 17.3 %
  • Maramureș 16.6 %
  • Bihor 16.0 %
  • Vâlcea 16.4 %
  • Arad 15.6 %
  • Tulcea 15.5 %
  • Bistrița-Năsăud 14.6 %
  • Harghita 14.6 %
  • Galați 14.7 %
  • Argeș 14.8 %
  • Ialomița 14.3 %
  • Gorj 14.9 %
  • Dâmbovița 14.1 %
  • Buzău 14.1 %
  • Călărași 13.3 %
  • Caraș-Severin 13.4 %
  • Olt 13.2 %
  • Teleorman 12.9 %
  • Vaslui 11.8 %
  • Vrancea 12.2 %
  • Brăila 12.5 %
  • Mehedinți 12.4 %
  • Covasna 11.8 %
  • Neamț 11.0 %
  • Bacău 10.8 %
  • Botoșani 10.4 %
  • Suceava 10.0 %
  • Giurgiu 10.5 %
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.