La sfârșitul săptămânii trecute (21 – 23 martie), Sala Polivalentă din cadrul Centrului Olimpic Sydney 2000, de la Izvorani (Ilfov), a găzduit un eveniment special în lumea sportului pe tatatmi – Cupa României la seniori, de la care nu puteau lipsi sportivii CSM Focșani, antrenați de profesorii Stănică Grosu și Marinel Palade.
În urma luptelor disputate, Vlad Vișan a obținut medalia de argint și titlul de vicecampion la categorie 90 de kilograme, urcând pe cea de a doua treaptă a podiumului de premiere. La aceeași competiție, judoka Bogdan Drîmbă s-a clasat pe locul al 5-lea la cat. 66 kg iar în finala Campionatului Național Ne Waza Seniori (lupta la sol), judoka George Mogda a încheiat concursul pe locul 7.