Jurnal din Afganistan: Viața nu este mereu precum fotografiile

0
269
Lt. col. Toni Ene continuă jurnalul pe care îl ține în Afganistan, unde Batalionul Inimilor Neînfricate a ajuns în luna august:

“Destinul nostru, al militarilor, este ştiut, menirea noastră… o redescoperim cu fiecare misiune executată, menirea noastră ne leagă de eternitate, ne aduce mai aproape prin intensitatea, pasiunea, devotamentul şi credinţa noastră. Parcă totul este altfel de când Mădălin Stoica a plecat, e parcă mai multă linişte, mai multă simplitate, sau poate mă înşel eu…Misiunile s-au înmulţit în aria de responsabilitate a batalionului, aplicăm noi strategii, noi proceduri, totul pentru un control mai riguros în zonă. În dimineata asta, cafeaua parcă miroase a toamnă afgană, iar aroma ei provoacă dependenţă. Este ora 05.15, sunt 19 grade şi începe să se simtă racoarea toamnei.

Ne adunăm la locul de plecare în misiune, între vechile T-walluri care dacă ar avea glas ar povesti cât pentru cinci generaţii. Astăzi vom merge cu Plutonul 3 din Compania 1 DRAGON WOLVES. Cu noi o să meargă şi comandantul de batalion, locotenent colonel Cristinel Colibaba. Nu este prima oară când participă la misiuni în afara bazei şi asta dă încredere şi mai mare militarilor din subordinea sa. Întâlnirea de azi este focusată pe tema securităţii din zonă și pe problemele cu care se confruntă, discuțiile urmând să aibă loc între liderii comunităţii din zona de responsabilitate, Forțele de Coaliție şi Forțele de Securitate și Apărare Afgane.

Misiunea în sine se numeşte Security Shura. Verificăm staţiile, armamentul, echipamentul, trusele medicale, semnăm fişele, ne punem căştile şi ochelarii tactici. Ne upgradăm informaţiile, iar comandantul de patrulă dă ultimele indicaţii. Se încheie pregătirea și, fără nici o comandă, ne descoperim și rostim în cor, Tatăl Nostru. Preotul ne binecuvântează pe fiecare în parte, un ritual respectat cu sfințenie înainte de plecarea în fiecare misiune. În mintea mea, imaginativ, îmi răsună cuvintele ,,Show must go on”…,, Acum totul este pregătit, împăcați sufletește, începem misiunea. Ne urcăm în autovehiculele MRAP MAX PRO, punem centurile de siguranţă, iar top coverul işi ia locul. Ne punem în mişcare şi rulăm uşor către ieşirea din bază.

Încep comunicările cu punctul de comandă al companiei, cu celelalte autovehicule din coloană. Vom fi supravegheaţi atât aerian cât şi radio. Comandantul se întoarce uşor privind la membrii echipajului, sunt oamenii lui pe care i-a pregatit, sunt oamenii lui cu care a fost şi în 2012, tot aici în Afganistan, sunt oamenii cu care doreşte să se întoarcă acasă. …şi el mai ştie că aceştia au o credință în suflet și că sunt pregătiți să înfrunte neprevăzutul… sunt oamenii lui, sunt oameni. Privesc prin praful ridicat si văd pâlcuri de verdeaţă. Verdele crud îmi aduce aminte de acasă, de gazonul din curtea casei, care acum este netăiat. Mă dezmeticesc repede, trecând printr-o zonă aridă, așezată parcă acolo înadins pentru a-mi transmite că suntem în Afganistan. La câteva sute de metri depărtare se zărește un sat.. Există, la toate misiunile executate în aria de responsabilitate, o secvenţă care se repetă ca o bătaie de pendul.

Sunt ei, copiii afgani, care apar asemeni orei exacte în momentul în care intrăm în zonă şi care însoţesc coloana de vehicule până la locul de întalnire. Sunt primii care iau contact cu noi şi gălăgioşi întind mâna către noi. Nu poţi să nu-i observi, nu poţi să-i ignori, nu poţi să nu le oferi ceva. Acum parcă sunt foarte mulţi. Ne privesc foarte curioși, atât pe noi cât și vehiculele de luptă. Debarcăm si totul se transformă într-un dispozitiv de siguranţa cu elemente bine definite, devenim şi mai atenţi, copiii ni se alatură vorbind în limba lor. Fără să pierdem din vedere dispozitivul oferim copiilor apă şi dulciuri.

Comandantul de batalion, comandantul de companie și cel al patrulei, însoţiţi de Guardian Angels înaintează către guvernatorul provinciei DAND. SALAM ALEIKUM, rosteşte comandantul, iar faţa guvernatorului Haji Abdullah se destinde şi ne zâmbeşte. ALEIKUM SALAM răspunde şi ne invită în casă, ne descoperim şi intrăm. În încăpere mai gasim doi reprezentanţi ai forțelor de securitate afgane. Se serveşte ceaiul şi încep discuţiile. Ceaiul aici este un element de cultură, nu te poţi aştepta ca un afgan să te respecte 100% fără să bei un ceai cu el. După aproximativ o oră și jumătate, discuţiile au intrat într-un punct mort, încercăm o relaxare a dialogului, începem sa vorbim despre România, despre obiceiurile noastre, discuţia curge calm.

La un moment dat guvernatorul spune ca discuţiile s-au încheiat. Ne pofteşte politicos să luam masa cu el şi invitaţii lui într-o încăpere alătutată. Ne ridicăm şi ne îndreptam către masă, schimbăm câteva priviri între noi să ne asigurăm că totul e ok. Comandantul cu interpretul şi liderul afgan merg împreună, schimbând cuvinte de amabilitate.

Ne aşezăm pe jos şi într-o fracţiune de secundă îmi repet câteva din normele de conduită afgane: ne aşezăm cu picioarele sub noi, niciodată nu se stă cu tălpile îndreptate spre un afgan; nu există furculiţă sau cuţit ci se mănâncă cu mâna; luăm mâncarea şi băutura numai cu mâna dreaptă, întrucât mâna stângă este considerată de rău augur; nu refuzăm niciodată ce ni se oferă (ne vedem obligaţi să gustăm din toate cele care au fost puse pe masă). Mâncăm în linişte, fiecare gândindu-se la ale lui. Terminăm masa relativ repede şi ieşim la oamenii noştri însoţiţi de lideri afgani. Ne luam rămas bun de la ei, asigurandu-i de toată cooperarea noastră. Strângem dispozitivul şi ne îmbarcăm cu destinaţia Baza aeriana Kandahar.

Copiii ne urmaresc gălăgioşi până la ieşirea din sat. Lăsăm în spate un nor gros de praf şi intrăm pe autostradă. Afganistanul este un pământ parcă desprins din legendă, un tărâm parcă de basm…misterios, spiritual şi feeric…cu un peisaj contemplativ, de meditaţie, dar şi distant, care parcă suspină…înfricoşător. Afganistanul transformă vibraţia invizibilului în ceva palpabil. Cine „l-a vizitat” vreodată înţelege perfect sentimentul indus de răsăritul soarelui prin ceaţa vie, parcă răutăcioasă, ce îmbodobeşte stâncile semeţe şi orgolioase, sau apusul care lasă în urmă un surâs violet, plin de înţelesuri, parcă sfidător, insinuant, parcă spunând – ” aveţi grijă în noaptea asta…” Misiunile continuă la fel ca și povestea noastră, a inimilor neînfricate…”

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.