Sportivii de la Secția de arte marțiale a Clubului Sportiv Municipal 2007 Focșani se pregătesc să participe la o nouă competiție internațională. Este vorba despre opt sportivi din cadrul clubului focșănean, coordonați de campionul Daniel Fusaru. Dacă la începutul lunii aprilie, sportivii focșăneni au reușit să câștige 3 medalii de aur și 6 medalii de bronz la Campionatul European și Cupa Europei de karate SKDUN, de data aceasta, cei opt sportivi vrânceni care fac parte din lotul național speră la mai multe locuri pe podium. Astfel, Bianca Șerban, Andreea Constantin, David Pană, Necula Tudor, Flavius Vlad, Cristian Milea, Andrei și Matei Pintilie vor fi prezenți în capitala Serbiei, la Belgrad, începând cu data de 29 mai și până pe 3 iunie 2023 la Campionatul European Școlar de Karate – European Open School Combat Games 2023, vor intra pe tatami și vor încerca să aducă acasă cât mai multe medalii. “Sunt mulțumit de rezultatele sportivilor mei și țin să-i felicit în egală măsură atât pe sportivi, cât și pe părinții acestora care-i susțin necondiționat. Muncim continuu, ne pregătim și rezultatele se văd. Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă! Oss! Mă înclin! Bravo, România! Suntem o parte importantă din echipa națională de karate SKDUN”, declara sensei Daniel Fusaru, la scurt timp după ce sportivii coordonați de el au reușit să câștige 8 medalii în Italia. Campion național, european și mondial de karate SKDUN, Daniel Fusaru are o experiență vastă acumulată în cei 32 de ani de activitate competițională, de anul trecut fiind antrenor antrenor al practicanților acestui sport in cadrul clubului CSM 2007.