La Tîmboești, primarul liberal anunță că se vor asfalta aproape toate drumurile din comună

0
20
Primăria lucrează la modernizarea a 11 km de drumuri, prin care 90% din infrastructura rutieră a comunei va fi asfaltată.

Primăria Tîmboești, condusă de liberalul Marian Pleșea, are în lucru două proiecte de modernizare a drumurilor din comună în urma cărora va fi asfaltată 90% din infrastructura rutieră. În anul 2018 a început asfaltarea a 7,4 km de drumuri,  prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Investiția a fost realizată în proporție de 20% și autoritățile speră că în acest va fi terminată. În acest proiect sunt incluse și două poduri peste pârâul Slimnic, administrația liberală având sprijinul parlamentarilor de Vrancea Cătălin Toma și Ion Ștefan.

De asemenea, un alt pod face parte dintr-un proiect separat, finanțat tot de Ministerul Dezvoltării, care este aproape gata. Primăria Tîmboești va începe în curând investiția ”Modernizare drumuri de interes local”, care prevede asfaltarea unor drumuri cu o lungime totală de 3,6 km, cu fonduri din bugetul local. Drumurile respective fac legătura între Trestieni – Tîmboești – Cărădănești și Slimnic – Tîmboești – Pădureni. Lucrările ar putea fi terminate chiar în acest an.

”Atunci când vom termina cele două proiecte de asfaltare la care lucrăm acum, 90% dintre drumurile comunei vor fi asfaltate. Vor mai rămâne de asfaltat capete de drumuri, ulițe înfundate, care, din diferite motive, nu au putut fi incluse în aceste lucrări. În continuare, intenționăm să finalizăm modernizarea întregii infrastructuri rutiere din comună și am făcut un proiect pentru drumurile care au mai rămas de asfaltat, pentru a găsi o sursă de finanțare”, a declarat primarul PNL Marian Pleșea.

Material comandat de PNL. Executat de Media Vemo SRL. Cod mandatar financiar: 4119007.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.