La un pas de o tragedie! Un șofer băut s-a oprit cu mașina în podul peste râul Putna

0
606

Un bărbat de 46 de ani, din județul Galați, s-a urcat băut la volanul mașinii și a fost la un pas de o tragedie. Noaptea trecută, gălățeanul se afla la volanul unui autoturism Jaguar, moment în care a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens și s-a oprit cu mașina în podul peste râul Putna din localitatea Garoafa. La scurt timp, polițiștii au ajuns la fața locului și l-au găsit pe șofer în apropierea locului accidentului. Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În cursul nopții trecute, în jurul orei 02:15, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Garoafa a avut loc un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat la intrarea în localitatea Garoafa dinspre Bacău, pe sensul opus de mers, pe podul peste râul Putna, un autoturism avariat iar la o distanță de aproximativ 200-300 m, conducătorul auto, în vârstă de 46 de ani, din județul Galați. Astfel, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,48 mg / l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, ne-au transmisreprezentanții IPJ Vrancea.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.