La un pas de tragedie! 6 copii din Poiana Cristei au fost salvați dintr-o casă cuprinsă de flăcări de polițiști și voluntari ai SVSU!

0
1354

Incendiul a fost anunțat în cursul acestei după-amiezi la o gospodărie din comuna Poiana Cristei. Până la sosirea forțelor de intervenție a ISU Vrancea, localnicii și-au dat seama că în locuința cuprinsă de flăcări se aflau 6 copii cu vârste cuprinse între 3 luni și 8 ani. Oamenii au încercat să scoată micuții din vâlvătaie, însă nu au reușit să pătrundă în casă. La fața locului s-au deplasat polițiștii din zonă și voluntarii SVSU care, fără să stea pe gânduri, au acționat imediat și au reușit să salveze copiii, înainte ca aceștia să aibă de suferit. Sosite la locul incidentului, echipajele ISU au reușit să stingă incendiul în scurt timp, acesta soldându-se doar cu pagube materiale reduse.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.