Liberalii îl acuză pe primarul Misăilă de dezinteres față de soarta școlilor din Focșani

1
249

Viceprimarul Focșaniului, Ana Maria Dimitriu și consilierul local Victor Dumitru au susținut sâmbătă (24 aprilie) o conferință la sediul PNL Vrancea pentru a lămuri o serie de aspecte legate de activitatea care se desfășoară în primăria orașului reședințăde județ. În acest context, viceprimarul a ținut să atragă atenția că, din motive cunoscute numai de el, primarul nu a transmis Companiei Naționale de Investiții (CNI) documentațiile aferente unor proiecte care ar fi trebuit să se deruleze deja la mai multe instituții de învățământ din oraș. De altfel, Ana Maria Dimitriu a subliniat faptul că lista cu investiții a fost solicitată mai întâi la primărie însă cererea a fost ignorată, așa încât consilierii liberali s-au adresat CNI. Astfel s-a dovedit că foarte multe proiecte, care ar fi putut demara fără probleme, stau pe loc întrucât documentațiile atât de necesare nu au fost transmise acolo unde trebuie de mai bine de un an. „Am observat că instituțiile de învățământ sunt văduvite de grija municipalității. Documentațiile pe care CNI le solicită UAT Focșani nu sunt transmise la timp. Domnul primar a considerant că vina este a directorilor, spunând că aceștia aveau datoria să facă acest lucru, ceea ce este fals. Ca manager al unui oraș nu poți să nu te interesezi de soarta instituțiilor școlare dar, de altfel, manipulăm și spunem că toți copiii noștri trebuie să aibă parte de tot ce este mai bun. Dacă este așa, domnul primar ar trebui să bată la ușile domnilor director, să-i invite la departamentul de investiții pentru a le întocmi aceste documente pentru că, știm foarte bine, directorii școlilor nu au competența de a întocmi astfel de proiecte”, a declarat în cadrul conferinței de presă viceprimarul Ana Maria Dimitriu. Un alt subiect ridicat a fost cel legat de personalul și grila de salarizare ale Poliției Locale Focșani. Consilierul local Victor Dumitru a făcut o analogie cu aceeași structură din cadrul municipiului Suceava și a subliniat faptul că, în condiții aproape similare, salariile polițiștilor locali de acolo și bugetul sun mult mai mici. Ca o concluzie, liberalii au spus că în ședința de săptămâna viitoare vor vota bugetul dar numai în condițiile în care vor trece și amendamentele propuse. Liberalii speră ca toate aceste probleme legate de bugetul Focșaniului să fie rezolvate în ședințele comisiilor de specialitate.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. A devenit plictisitor și enervant războiul ăsta permanent dintre majoritatea PNL-USR din Consiliul Local și primar. Întrebarea este dacă în condițiile date se poate întâmpla ceva bun și pentru focșăneni ? Consilierii, viceprimaritele, primarul o duc foarte bine, singurii care o duc din ce în ce mai prost sunt cetatenii. Si în alte locuri în lume există primari cu majorități de altă culoare politică în consiliu și totuși localitățile respective funcționează. De ce la Focșani cele două tabere reușesc doar să se înjure reciproc nu pot să înțeleg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.