Liberalii stau cu ochii pe Oprișan și denunță abuzurile din Consiliul Județean

0
154

Incidentul a miercuri după-amiază, din ședința Consiliului Județean Vrancea, când consilierul PNL Liviu Bostan a fost la pas să fie dat afară din sală, nu a fost dat uitării încă. Liviu Bostan, lider de grup al consilierilor PNL din Consiliul Județean, susține că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost un abuz al majorității. El reclamă că Oprișan i-a pus pumnul în gură dintr-un motiv banal, pentru că a folosit în discursul său două cuvinte pe care șeful CJ nu le poate suporta:

“În aparență au fost două cuvinte care l-au inflamat pe președintele Consiliului Județean. Nici eu nu mi-am închipiut că aceste cuvinte pot provoca traume emoționale. Cuvintele au fost cele care se refereau, în special, la “prejudiciu” și „pagubă”. Dacă pentru noi, oamenii cinstiți, aceste două cuvinte fac parte dintr-un vocabular normal, se pare că cei care au avut de-a face mai mult cu organele de anchetă suportă mai greu aceste cuvinte și le provoacă emoții excesive”, a declarat Liviu Bostan.

El a adăugat că grupul PNL va continua să denunțe toate derapajele și abuzurile majorității din Consiliul Județean.

“Grupul consilierilor liberali din Consiliul Județean va continua să aibă o atitudine ofensivă față de toate abuzurile majorității. Nu ne vom opri la un incident de tipul celui petrecut în ultima ședință. Vom continua, cu fiecare prilej, să denunțăm tot ceea ce greșește, tot ceea ce face greșit sau ceea ce nu face administrația județeană”, a mai spus consilierul județean.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here