Liviu Macovei propus pentru excludere de colegii săi de partid!

1
524

Liviu Macovei ar putea fi exclus din partid după ce într-o ședință a Biroului Politic al PNL Focșani liberalii au votat în majoritate, cu 47 de voturi din aproape 60, această măsură propusă de consilierul local Cristian Zîrnă. Decizia definitivă va fi luată însă la nivelul Biroului Politic Județean care se va întruni cel mai probabil săptămâna viitoare. Excluderea lui Liviu Macovei din partid rezidă din faptul că acesta s-a autopropus la conducerea comitetului director al Clubului Sportiv Municipal Focșani deși în partid se luase altă hotărâre. De altfel, el a ocupat această funcție cu sprijinul social-democraților, fapt care i-a nemulțumit pe colegii săi. „Liviu Macovei a demonstrat încă o dată că are o agendă proprie, diferită de cea a Partidului Național Liberal”, ne-a declarat liderul PNL Focșani, Nicu Tănase. De altminteri nu este prima oară când Liviu Macovei o ia pe „arătură”. La începutul acestui an, în ciuda deciziilor formațiunii privind desemnarea viceprimarului, Liviu Macovei s-a autopropus pentru funcție atrăgându-și oprobriul colegilor.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Era inevitabil ca PNL, exact ca și PSD, să profite de această prevedere legislativă primitivă și antidemocratică pentru a elimina gândirea liberă în Consiliul Local. In același timp statul român este inconsistent d.p.d.v. legislativ. Dacă în Parlament deputații și senatorii pot să se exprime și să voteze liber, așa s-au format și “guvernele mele” , în consiliile locale aleșii sunt legați de glia politică și obligați, sub amenințarea excluderii, să voteze într-un anumit fel. Aș saluta o acțiune în justiție a domnului Macovei, bineînțeles și cu implicarea CCR. Dacă va reuși eliminarea respectivei prevederi îl asigur de votul meu pe viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.