Duminică, 28 octombrie, a avut loc o nouă extragerea la Loteria Vaccinării. În afara extragerilor pentru premiile săptămânale de 10.000 de lei și cel de 100.000 de lei, a fost extras și numărul pentru premiul lunii în valoare de 300.000 de lei.
2981949 este numărul cu care s-a câștigat marele premiu de 300.000 de lei, în timp ce, numărul 2933108 îi va aduce unui român premiul în valoare de 100.000 de lei. Celelalte 80 de premii, în valoare de 10.000 de lei fiecare, se acordă numerelor de ordine consecutive acestui număr, adică cele 80 de numere care urmează: de la 2.933.109 până la 2.933.188 inclusiv. Câștigătorii celor două mari premii ai acestei extrageri au termen de 30 de zile să ridice premiul de la sediul central din București al Loteriei Române, pe baza actului de identitate, în intervalul orar 9:00 – 14:00, de marți până vineri. Ceilalți 80 de câștigători își pot ridica premiile de la punctele de lucru județene ale Loteriei Române, pe baza actului de identitate, de marți până vineri, în intervalul orar 9:00 – 14:00, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data extragerii. Lista cu numele câștigătorilor extragerii Loteriei de Vaccinare din 28 noiembrie 2021 va fi publicată de Loteria Română.