Anunț important pentru șoferi. Lucrările de reabilitare a Crângului Petrești închid o șosea. este vorba despre drumul comunal DC 144, care leagă satele Vînători şi Petreşti. Drumul va fi închis circulaţiei pe toată perioada derulării proiectului de reabilitare a Crângului Petrești.
„Primăria Comunei Vînători aduce la cunoştinţa cetăţenilor că drumul comunal DC 144 (drumul de legătură între satele Vînători şi Petreşti, prin Crângul Petreşti) este închis circulaţiei pietonale şi auto pe perioada executării lucrărilor de construcţii ce se realizează prin proiectul «Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petreşti şi îmbunătăţirea infrastructurii de acces»”,transmit printr-un comunicat reprezentanții Primăriei Vînători.
Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat în luna august, iar investiţia trebuie finalizată până la sfârşitul anului.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Construirea unui circuit destinat traficului pietonal şi cu bicicleta în zona Focşani – Crângul Petreşti, pe o distanţă de 6,5 km, prin crearea de piste pentru biciclete şi trotuare ce vor fi folosite pentru practicarea sporturilor în aer liber;
- Amenajarea Crângului Petreşti prin crearea de alei interioare, spaţii pentru promenadă, platforme de odihnă şi observaţie acoperite şi neacoperite;
- Dotarea infrastructurii nou create cu mobilier urban, Dotarea Crângului Petreşti cu echipamente pentru supraveghere în vederea creşterii siguranţei turiştilor;
- Crearea şi reabilitarea infrastructurii de utilităţi atât în crâng cât şi de-a lungul căii de acces dinspre Focşani.
Va fi reabilitat DC 144 ce străbate Crângul Petreşti, pe o lungime de 1.235 m și vor fi construite peste 200 locuri de parcare. Vor mai fi construite trotuare pe DJ 204E, DC 143 şi DC 144, un centru de informare ştiinţifică, alei interioare, grupuri sanitare independente şi un grup sanitar în cadrul Centrului de informare.
De asemenea, se vor efectua lucrări de modernizare şi reabilitare a DJ 204 E intersecţia cu DN2 – Petreşti – Mirceşti.







