Ludovic Orban, vizită fulger în Vrancea! Ciucă și Ciolacu – „analfabeți funcțional” care „își împart cașcavalul!”

0
843

Președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a făcut miercuri o vizită fulger în județul Vrancea, aici unde formațiunea politică are doi deputați, Ion Ștefan și Ionel Dancă. Fostul premier a vizitat Târgul de la Tichiriș (comuna Vidra) în una dintre cele mai importante zile de sărbătoare pentru creștinii ortodocși, Înălțarea Sfintei Cruci. Ludovic Orban a stat de vorbă cu oamenii, le-a ascultat păsurile și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor prezenți. Fostul prim-ministru și președinte al liberalilor a criticat în termeni extrem de duri actuala coaliție dintre PNL și PSD precum și pe cei doi lideri ai partidelor numindu-i analfabeți funcțional. În ceea ce privește neînțelegerile din interiorul coaliției, Orban a spus tranșant că nu este decât un circ de fațadă întrucât în spatele cortinei PSD și PNL își împart „cașcavalul” și sinecurile fără nicio problemă. Orban nu a uitat trădarea din PNL și i-a numit pe foștii săi colegi de partid „slugile PSD”. „Pentru mine PNL nu mai există. În momentul în care au decis să-i lustruiască pantofii lui Ciolacu ei nu sunt altceva decât slugile PSD, tovarășii de drum ai PSD. Pentru mine cine este în tovărășie cu comuniștii nu poate să ne fie partener. Noi suntem o formațiune politică la început de drum dar cu oameni de caracter, cu liberali, cu oameni care au făcut ceva la viața lor cu oameni cu care vrem să construim o alternativă ce va oferi României o șansă la dezvoltare accelerată, nu ceea ce oferă astăzi coaliția de doi bani care este condusă de doi analfabeți funcțional care își împart „cașcavalul” fără nicio problemă. Ei se ceartă de ochii lumii. La putere ăși împart cașcavalul fără nicio problemă, își împart contractele, își împart funcțiile, își împart practic toate sinecurile. De certat se ceartă ca să dea impresie că există putere și opoziție în guvern. De fapt ei sunt puterea, ei sunt incapabili să guverneze, ei blochează dezvoltarea României”, a declarat Ludovic Orban. Deputatul Ion Ștefan, liderul Forța Dreptei din Vrancea, a readus în discuție faptul că vrâncenii, ca de altfel toți românii, au nevoie de o clasă politică care să-i reprezinte în mod real și nu prin intermediul televiziunilor, au nevoie de oameni politici care să vină în mijlocul oamenilor și să le răspundă direct la întrebările legate de modul în care guvernează România. „Vrâncenii au nevoie să primească răspunsuri de la clasa politică și, mai ales, au nevoie să îi vadă pe ”cei de la televizor” că au curajul să coboare în mijlocul comunităților unde să spună clar care sunt măsurile prin care să le scadă facturile, să scadă prețurile, să fie sprijinit țăranul român sau tinerii să beneficieze de ajutor pentru a porni afaceri la noi acasă. Ludovic Orban este acest lider care nu se teme nici să dea mâna cu românii care muncesc din greu, nici să discute politică cu bătrânii care le-au văzut pe toate și pe toți și nici cu generația tânără care are încă rezerve față de implicarea în viața localităților de unde provin. Cu sinceritate, deschidere și răbdare, lucrurile se pot schimba. Guvernarea Ludovic Orban a demonstrat că se poate lucra cu forță pentru ca România să meargă înainte prin noi înșine”, a spus deputatul Ion Ștefan.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.