Luni, zi de vară, de marți, vremea se strică. Ce spun medicii despre asta!

0
547

Încă o zi de vară autentică, dar de marți vremea se strică, anunță meteorologii.

Astfel, luni, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 33 de grade, cele mai ridicate valori fiind în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18 grade pe litoral. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi în zonele de munte, dar de scurtă durată şi în timpul averselor, când trecător va lua aspect de vijelie.

Marți, vremea se va răci în toată ţara, astfel încât valorile termice diurne se vor apropia de mediile multianuale ale acestei date. Temperaturile maxime se vor situa între 12 şi 23 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade. Vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii extinse va ploua mai ales sub formă de aversă şi se vor semnala descărcări electrice, la început în Banat, Transilvania şi Moldova, apoi îndeosebi în regiunile sudice şi sud-estice. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar mai ales în zonele de deal şi de munte cantităţile de apă pot fi însemnate. Seara şi noaptea, cerul va deveni variabil în vestul şi nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar şi în Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Astfel de salturi de temperature, ca cele înregistrate luni și marți, ne pot afecta, sănătatea.

Medicii spun că organismul are nevoie de 14 zile pentru a se adapta de la frig la cald sau invers. Trebuie să dormim 8 ore pe noapte, să ne hrănim echilibrat, să bem suficiente lichide şi să facem mişcare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.