Managerul Spitalului Județean, anchetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor. De aceeași infracțiune este acuzat și un medic de la Militar

0
848

Anchete peste anchete la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în contextul pandemiei de coronavirus. Procurorii anunță că au început ancheta într-un dosar care îl vizează pe managerul suspendat al Spitalului Județean, dar și pe un medic de la Spitalul Militar. Cercetările sunt efectuate în două dosare distincte. În primul caz, anchetatorii spun că s-au sesizat din materialele apărute în presă, care lăsau să se înțeleagă faptul că Constantin Mîndrilă și-ar fi expus intenționat subordonații la virus, după ce a aflat că este pozitiv cu COVID-19.

În procesul verbal de sesizare din oficiu s-a reținut că, după ce ar fi fost confirmat ca fiind contaminat cu noul coronavirus, managerul unității spitalicești s-ar fi prezentat la locul de muncă unde ar fi interacționat cu mai mulți colegi, iar ulterior s-ar fi autoizolat într-o locație hotelieră unde erau cazate cadre medicale neinfectate cu boala infecto-contagioasă, existând astfel posibilitate de transmitere a acesteia”, au comunicat procurorii.

În cel de-al doilea dosar este anchetat un medic de la Spitalul Militar din municipiu. „Organele de cercetare penală au fost sesizate cu privire la faptul că la data de 26 martie, un medic din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu”, s-ar fi prezentat la Spitalul Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani, unde ar fi solicitat internarea, fără a anunța Direcția de Sănătate Publică, deși acesta ar fi fost diagnosticat cu virusul SARS-CoC-2. După ce ar fi pătruns singur în clădirea unității spitalicești, medicul ar fi fost direcționat către triajul pentru pacienți. Acesta a fost consultat de un specialist în boli infecțioase, iar  la data de 27 martie ar fi solicitat să fie externat în vederea izolării la domiciliu. La data de 7 aprilie  s-a dispus începerea cercetării penale in rem pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor”, se arată în comunicatul privind cea de-a doua cauză.

În ambele comunicate, procurorii precizează că anchetele sunt în curs și că „măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.