Manifestări la Adjud, Mărășești, Panciu, Odobești și Haret pentru eroii căzuți în Primul Război Mondial

0
147

Autoritățile, cu avizul Guvernului, au aprobat Programul naţional al manifestărilor  prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război mondial. Ulterior, la propunerea prim-ministrului, Preşedintele României a acordat Înaltul Său Patronaj evenimentelor care urmează a fi desfăşurate  în acest context. Astfel, în data de 26 august, la nivelul judeţului Vrancea, se va  desfăşura rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război  Mondial.

Ceremoniile vor debuta simultan la ora 10.00 în mai multe  localităţi, după cum urmează:
– Municipiul Adjud, strada Republicii nr. 2 în cimitirul vechi al oraşului (la intrare pe dreapta);  în faţa Casei de Cultură „Emil Bota” strada Libertăţii nr. 15;
– Oraşul Panciu, intersecţia străzilor N. Titulescu şi C. Porumbescu ;
– Oraşul Odobeşti, în centrul vechi al oraşului,  strada Libertăţii.
– Oraşul Mărăşeşti în Parcul Joffre;
– Localitatea Haret ( lângă Mărăşeşti) în faţa Şcolii Generale.

La activităţi vor participa cadre militare în activitate şi rezervă,  reprezentanţi din administraţia publică locală, veterani de razboi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.