Maria Stroe, primarul potrivit în locul potrivit: comuna Suraia

0
820

Suraia și-a găsit în sfârșit un primar care va fi preocupat de investiții, atragerea de fonduri europene, transformarea școlilor în unități de învățământ performante, modernizarea sistemelor de apă și canal și de reabilitarea infrastructurii rutiere, astfel încât comuna cândva înfloritoare să redevină forța din trecut. Este vorba despre Maria Stroe, candidatul Partidului Național Liberal la alegerile din 27 septembrie, o fiică a satului, care a ales să revină acasă după ce și-a terminat studiile. De 20 de ani este antreprenor în diverse domenii, iar de 10 ani, de când administrează o farmacie în comuna natală și este alături de oamenii de aici, știe exact nevoile fiecăruia, dar și ale comunității, în ansamblu. Și mai important, Maria Stroe știe cum să facă din Suraia o comună cu adevărat europeană. „Vreau ce e mai bine pentru comuna mea natală, pentru oamenii pe care îi cunosc de când am venit pe lume. Aici este acasă pentru mine, aici rămân ca să facem împreună casa pe care ne-o dorim cu toți. Oamenii sunt importanți, orice decizie e pentru ei și ei trebuie să aibă un cuvânt de spus. Așa cum i-am ascultat în permanență la farmacie o voi face și de acum încolo, la primărie”, asigură Maria Stroe, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Suraia.

Deja Maria Stroe are câteva proiecte pentru comună, pe care le va pune în practică în mandatul său de primar. Prioritare sunt toate pentru candidatul PNL: înființarea unei grădinițe cu program prelungit și a unui after-school cu săli de curs, săli de mese, dormitoare și spații de joacă moderne, parcuri cu locuri de joacă pentru copii, burse de merit pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură, realizarea unui centru civic cu alei pietonale, trotuare, piste de biciclete, o zonă centrală cu spațiu verde, camere video de supraveghere și Wi-fi gratuit în spațiile publice, realizarea unui drum de ocolire a localității pentru traficul greu, inventarierea în regim de urgență a terenurilor, realizarea planului cadastral gratuit, implementarea unor programe de prevenție în sănătate la nivelul comunei, cu implicarea medicilor și cadrelor sanitare, precum și rezolvarea problemei spațiului dispensarului uman. Nu în ultimul rând, Maria Stroe și-a propus să facă din Suraia o zonă de atracție turistică, dat fiind că aici există Aria Protejată Lunca Siretului, care trebuie promovată pentru atragerea de investitori și de turiști. „Țelul meu este să pun în slujba cetățeanului toată priceperea, forța mea de muncă, energia și felul meu de a fi și să fac din Primăria Suraia o instituție de care orice cetățean are nevoie”, mai spune Maria Stroe. (Material realizat SC Media Factory Concept SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 21200012)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here