Maricel Tudor, pompierul lunii noiembrie: „Această meserie mă transformă și mă obligă să-mi depășesc limitele”

0
66

Distincție din partea colegilor pentru plutonierul major Maricel Tudor, care a fost desemnat ”Pompierul lunii noiembrie 2020”, în semn de apreciere pentru devotamentul și curajul de care a dat dovadă în timpul unei misiuni dificile. Maricel Tudor este comandant de echipaj la Punctul de Lucru Soveja, este pompier profesionist de aproape 13 ani și, din ceea ce povestește, vocația către o carieră militară a simțit-o încă din timpul efectuării serviciului militar obligatoriu, ca jandarm. Așa că, după ce a fost lăsat la vatră, a hotărât să continue să activeze în domeniu și s-a angajat militar pe bază de contract, iar ulterior a susținut examenul de încadrare ca subofițer, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea.

La acea vreme, credea că meseria de pompier nu o să-l schimbe prea mult, având în vedere experiența militară acumulată până atunci, doar că, așa cum spune: ”nu a trebuit să treacă mult timp până să-mi dau seama că această meserie mă transformă și mă obligă să-mi depășesc limitele. Ca pompier devii acea persoană de care toată lumea are nevoie în cele mai grele momente, devii ”speranță”. Ești conștient că înaintea tuturor, tu ești cel care salvează viața. Acesta este motivul pentru care am început să iubesc ceea ce fac.”
Încă de la începutul primelor misiuni, sub deviza ”Curaj și devotament”, plutonierul major Maricel Tudor a manifestat spirit de sacrificiu, încredere în sine și rapiditate în luarea deciziilor. Preocuparea constantă pentru bunul mers al lucrurilor, capacitatea de coordonare și asumarea responsabilității l-au distins ca cel mai potrivit pentru ocuparea funcției de comandant de echipaj. Ca atare, datorită atribuțiilor pe care le exercită, el are un rol important în desfășurarea intervenției.
Calitățile specifice funcției le-a evidențiat pe deplin, în data de 25 noiembrie, în misiunea de stingere a unui incendiu izbucnit la o fermă de animale din localitatea Câmpuri. Până la sosirea șefului gărzii de intervenție de la Stația de Pompieri Panciu, plutonierul major Tudor Maricel a fost cel care a coordonat acțiunea. După cum povestește, ”față de alte intervenții la care am participat, aceasta a avut un grad de dificultate mai ridicat. La momentul sosirii la fața locului, am fost întâmpinați de flăcări uriașe, ce se întindeau pe o suprafață de aproximativ 500 mp, și de zgomotul asurzitor făcut de animale. Era o imagine de groază dar nu ne-am lăsat descurajați. Prin prisma funcției pe care o îndeplinesc, am fost nevoit să iau decizii rapide, astfel încât echipajul pe care îl conduc să își desfășoare activitatea în condiții de siguranță și totodată, să salvăm, în cel mai scurt timp, viața animalelor. În general, consider că cele mai grele intervenții sunt atunci când avem de-a face cu suferința fizică a oamenilor sau a viețuitoarelor. Astfel, după efectuarea recunoașterii, am stabilit modul de acțiune. Împreună cu colegii mei am trecut imediat la salvarea animalelor, am creat căi de acces și le-am eliberat din țarcuri. O parte dintre ele le-am scos chiar cu propriile noastre brațe. Cred că am reușit să salvăm mai bine de 85% din ele. În momentul în care am văzut că viața nimănui nu mai este pusă în pericol, presiunea pe care o simțeam a mai dispărut și am început să ne concentrăm eforturile pe stingere și limitarea pagubelor. Având în vedere că echipajul pe care îl formez cu colegii mei este unul cu vechime, toți ne-am îndeplinit cât se poate de bine sarcinile iar la final rezultatul obținut a fost unul foarte bun. Pe mine, personal, m-a impresionat și m-a emoționat peste măsură, proprietarul care a venit să ne mulțumească. Cu toate că era necăjit de cele întâmplate a avut numai cuvinte de laudă. De puține ori mi-a fost dat să trăiesc asemenea momente”.


Aprecierile pentru reușita misiunii nu vin doar din partea proprietarului. În semn de recunoaștere a profesionalismului de care a dat dovadă, și pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor, plutonierul major Maricel Tudor, a primit din partea conducerii, diploma ”Pompierul lunii noiembrie 2020”.
Cu acest prilej, îl felicităm și îi dorim să se bucure, alături de membrii echipajului său, de cât mai multe reușite la intervenții”, transmit colegii de la ISU Vrancea.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.