Medicii cer Ministerului Sănătăţii recunoaşterea durerii cronice drept boală

0
250

medic

Medicii care se ocupă cu studiul durerii solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii recunoaşterea durerii cronice drept boală în sine. Recunoașterea bolii cornice drept boală ar însemna acoperirea parțială de către stat a costurilor tratamentului, medicii cerând și şi recunoaşterea algeziologiei ca specializare distinctă.

Decanul Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, declară  că dreptul omului de a nu suferi trebuie respectat.

“Vom iniţia un demers în numele Asociaţiei de Algeziologie la ministerele de resort, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, pentru recunoaşterea patologiei durerii cronice ca entitate separată, ca boală în sine, astfel încât costurile tratamentului durerii să fie parţial acoperite de către stat. Dreptul de a nu suferi este unul dintre drepturile fundamentale ale omului şi trebuie respectat. De asemenea, cerem ca specializarea de algeziologie să fie înfiinţată şi recunoscută ca specializare clinică distinctă şi nu doar ca o competenţă. Scopul demersului este de pregătire a specialiştilor în acest domeniu”, a declarat Buzoianu, care este co-preşedinte al Congresului.

Potrivit acesteia, un centru de tratament al durerii cronice ar putea fi înfiinţat, în premieră, la Cluj-Napoca, în viitorul spital regional de urgenţă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.