Medicii din spitale nu mai au voie să-i trimită pe bolnavi să-și cumpere medicamente. Vezi ce atrage nerespectarea acestei decizii!

0
346

E o practică des întâlnită în spitalele din România ca medicii să-i trimită pe pacienții internați să-și cumpere medicamentele și materialele sanitare necesare pentru a fi  îngrijiți, asta chiar dacă se află sub acoperișul unei unități spitalicești. Nu de puține ori, bolnavii sunt trimiși să cumpere de la farmacie, pe banii lor, deși sunt asigurați și sunt spitalizați, medicamente uzuale precum calmante, dar și vată, siringi și alte materiale sanitare, pe care spitalele ori nu le au, ori le țin la păstrare.

UPU spital Vrancea 1024x576 - Medicii din spitale nu mai au voie să-i trimită pe bolnavi să-și cumpere medicamente. Vezi ce atrage nerespectarea acestei decizii!

Guvernanții vor însă să termine cu aceste practici astfel că de acum înainte spitalele care vor cere bolnavilor să-şi cumpere medicamente sau materiale sanitare pe durata internării vor fi sancţionate cu reţinerea a 1 la sută din valoarea contractului cu casa de asigurări de sănătate şi chiar rezilierea acestuia. Precizarea din partea preşedintelui CNAS Vasile Ciurchea.

vasile ciurchea cnas - Medicii din spitale nu mai au voie să-i trimită pe bolnavi să-și cumpere medicamente. Vezi ce atrage nerespectarea acestei decizii!“Un pacient, când se internează, nu trebuie să fie pus să plătească nimic pentru medicamente şi materiale sanitare. Dacă este pus, atunci trebuie să se întoarcă la casieria spitalului şi să solicite decontarea. Încercăm să reglăm această situaţie. Sigur că luăm măsuri concrete, atunci când un furnizor de servcii medicale greşeşte i se întrerupe contractul cu casa pentru o perioadă. Nu cred că cineva îşi permite să greşească dacă pierde contractul cu casa”, a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, precizând că reglementarea este valabilă din 1 aprilie.

Potrivit lui Ciurchea, orice furnizor, manager, medic, şef de secţie, care va trimite bolnavii să-şi ia medicamente va fi sancţionat.

vasile ciurchea cnas - Medicii din spitale nu mai au voie să-i trimită pe bolnavi să-și cumpere medicamente. Vezi ce atrage nerespectarea acestei decizii!“Dacă un spital greşeşte cu ceva, sigur nu poţi să închizi spitalul. Prima sancţiune va fi de 1 la sută din valoarea totală de contract. Dar dacă greşeşte continuu, atunci putem merge şi până la rezilierea contractului. Deciziile se iau cu celeritate. Pacientul poate să reclame în foarte multe locuri astfel de situaţii, inclusiv la CNAS. Ţinem cont de reclamaţiile pacientului. De asemenea vor fi sancţionaţi şi cei care le cer coplată pacienţilor care au bilet de trimitere”, a mai spus preşedintele CNAS.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here