Medicul Janina Lazăr numit director adjunct al DSP Vrancea!

0
333

Direcția de Sănătate Publică Vrancea anunță acum în mod oficial numirea medicului epidemiolog Janina Lazăr în funcția de director executiv adjunct al instituției, după ce Ministerul Sănătății emitea în data de 29 mai Ordinul 783 în acest sens. Potrivit informațiilor oficiale, medicul va păstra această funcție în regim interimar, adică pe toată durata stării de alertă. Prin recenta sa numire, Janina Lazăr îl înlocuiește pe Dragoș Cozma, acesta renunțând la fotoliul de director adjunct din motive personale. „Ministerul Sănătății a emis Ordinul 783/29.05.2020 prin care dr. Janina Lazăr a fost numită în funcția publică de conducere ca director executiv adjunct al Direcției de Sănătate Publică Vrancea. Funcția este validă pe durata stării de alertă, iar raporturile juridice încheiate potrivit prevederilor art. 11 din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă”, se arată în comunicatul DSP Vrancea. Janina Lazăr lucrează în cadrul Direcției de Sănătate Publică Vrancea din anul 2009 și este medic epidemiolog din 2019, ultima funcție ocupată fiind cea de șef al Departamentului supraveghere în sănătate publică.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here