Mesaje de Sfântul Valentin. Cele mai frumoase declaraţii de dragoste de Ziua Îndrăgostiţilor

0
849

Ziua Îndrăgostiţilor sau Ziua Sfântului Valentin este sărbătorită în fiecare an pe 14 februarie. Este ziua în care oamenii îşi arată afecţiunea şi îşi trimit felicitări, flori ori bomboane, alături de mesaje de dragoste. În anul 496 a fost pentru prima dată sărbătorită.

Ziua îşi ia numele de la un sfânt celebru, despre care au apărut, de-a lungul timpului, mai multe poveşti.

În credinţa populară, Sfântul Valentin a fost un preot în Roma celui de-al treilea secol. Împăratul Claudiu II a interzis căsătoriile, pentru că, spunea el, bărbaţii căsătoriţi sunt soldaţi slabi, iar Valentin a nesocotit regula, despre care credea că este nedreaptă, şi a continuat să oficieze căsătorii în secret.

Când împăratul a aflat, preotul Valentin a fost închis şi condamnat la moarte. În închisoare, el s-a îndrăgostit de fiica temnicerului, iar când a fost dus să fie executat, pe 14 februarie, i-a trimis o scrisoare semnată “de la Valentinul tău”. Devenită una dintre cele mai populare sărbători, astăzi, Ziua Îndrăgostiţilor este sărbătorită în majoritatea ţărilor din lume – din Statele Unite până în Mexic, Australia şi Franţa.

Şi în România, ziua este marcată, însă românii au şi propria zi dedicată dragostei, Dragobetele, sărbătorit autentic româneşte pe 24 februarie.

MESAJE DE VALENTINE’S DAY. ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR, mesaje, urări şi felicitări:

– Nu caut astăzi declaraţii de dragoste, ele se citesc în tot ce faci când eşti cu mine. Cu multă dragoste…

– Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc. Pur şi simplu. Cu dragoste, de Sf Valentin!

Nu refuza dragostea cand îţi bate la uşă, beneficiază chiar şi când e la ofertă. Be my Valentine!

– Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!

– Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, ca o oră are 60 min. Că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate.

– Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă.

– Dacă îmi dai şansa de a-ţi demonstra că suntem suflete pereche, îmi voi petrece fiecare zi din viaţă sărbătorind Ziua Îndrăgostiţilor cu tine.

Nimeni nu i-a invatat pe pesti sa inoate, pe caini sa latre sau pe fluturi sa zboare – asta e natural si firesc – asa e viata. Exact la fel, nimeni nu m-a invatat sa ma gandesc la tine cu dragoste. Asa e viata!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.