Mihai Copaci, din nou, la cârma Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea

1
231

mihai copaci - Mihai Copaci, din nou, la cârma Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea

Mihai Copaci este din nou directorul CJAS Vrancea. Asta după ce judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi au admis cererea lui Copaci, care a solicitat suspendarea executării actului administrativ prin care a fost revocat din funcție, luna trecută, până la soluționarea pe fond a cauzei.

 „Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 474/01.07.2015 şi a Ordinului nr. 489/02.07.2015 emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate până la soluţionarea cauzei de către instanţa de contencios administrativ”, se arată în sentința dată de magistrații gălățeni.

În consecință, Mihai Copaci și-a reluat atribuțiile de director al Casei de Sănătate Vrancea, precizând că în viitorul apropiat va purta o discuție cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și cu cei ai Spitalului Județean Focșani pentru a lămuri problema care a generat revocarea sa din funcție.

Mihai Copaci a fost demis din funcția de șef al CJAS Vrancea prin ordin al președintelui CNAS. Măsura a fost luată de mai marii de la Centru ca urmare a unei verificări efectuate la la o clinică de imagistică și radiologie medicală, clinică ce nu ar fi fost autorizată să furnizeze servicii medicale. 

Mihai Copaci a fost demis de mai multe ori din fruntea CAS Vrancea, acesta contestând de fiecare dată măsura în instanță şi câștigând. Copaci este în fruntea CJAS Vrancea, cu mici pauze, începând din anul 2006

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here