Ministrul de Interne anunță CONTROALE la toate inspectoratele din țară! „Sunt cârdășii între polițiști și infractori”

0
1067

Ministrul Afacerilor Interne a vorbit luni, într-o conferință de presă, despre cele două evenimente din ultimele zile care au umbrit activitatea instituției. Lucian Bode a declarat că tragedia din Bolintin Vale, unde un om a fost omârât cu pietre de către clanurile mafiote, „a scos la iveală încă o dată putregaiul unui sistem care s-a degradat în ultimii 30 de ani. Sunt cârdășii între polițiști și infractori”. Ministrul a mai spus că va continua să facă tot ce îi „stă în putință” pentru responsabilizarea și modernizarea structurilor Ministerului de Interne. Oficialul a precizat că i-a cerut șefului Inspectoratului General al Poliției o evaluare a tuturor inspectoratelor județene din țară. ”Voi continua să dispun măsuri care să conducă la o curățenie în propria orgadă. Pădure fără uscături nu există, dar indiferent despre cine ar fi vorba, aceste măsuri, pe componenta de integritate vor fi luate și în anul 2022”, a spus Lucian Bode, care a adus în discuție și cazul accidentului mortal din Sectorul 1 al Capitalei, acolo unde o fetiță a fost omorâtă pe trecerea de pietoni de un polițist. Ministrul Bode a spus că polițiștii au obligația de a conduce cu prudență, chiar dacă sunt în misiune, subliniind că aceștia nu scapă de răspundere penală în astfel de situații și precizând că cei implicați în tragedia din București nici nu executau o misiune de urgență. „Cele două subiecte au fost permanent în atenția mea. Faptul că am ales să nu ies public să comunic reprezintă încercarea de a responsabiliza mai mult actul de comandă. Cei care gestionează direct structurile trebuie să își asume acest rol. În România trebuie să ne asumăm responsabilități la toate eșaloanele”, a mai spus ministrul de Interne.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.