Minivacanță de 1 decembrie! Începând de miercuri, bugetarii din România vor avea 5 zile libere

0
255

Salariații din România, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat, primesc o minivacanță de 5 zile în această săptămână. Mai exact vor fi 5 zile libere, începând de miercuri, 30 noiembrie, și până în 5 decembrie, după ce Guvernul a decis, la începutul lunii noiembrie, să fie liberă și ziua de vineri, 2 decembrie, fiindcă pică între zilele de sărbători legale și weekend. Potrivit Codului Muncii, angajații din România primesc liber pe 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și 1 decembrie (Ziua Națională a României). Asta înseamnă că bugetarii se vor bucura de o minivacanță de cinci zile (între 30 noiembrie și 4 decembrie). Excepție fac bugetarii a căror activitate nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, nici magistraţii şi celelalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în acea zi şi nici participanţilor în aceste procese.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.