Moment istoric pentru Panciu: Deputatul Elena Stoica declară război de gherilă cotarlelor fără stăpân!

0
5854

Elena Stoica, deputat PSD de Vrancea, a considerat de cuviință să inventeze roata, și nu oriunde, ci în orașul de baștină, Panciu. De la înălțimea foncției de reprezentant al populației aflate în circumscripția electorală nr.41, distinsa doamnă a avut o străfulgerare care ar putea schimba definitiv soarta orașului: „În cursul anului trecut, peste 30 de persoane din Panciu au fost victime ale câinilor fără stăpân, fiind atacate în stradă. Lipsa de soluții din partea autorităților locale la acest capitol se vede și se resimte pe străzile acestui oraș unde numărul câinilor vagabonzi a crescut și reprezintă un pericol pentru copii și pentru vârstnici”, sunt câteva din gândurile așternute pe pagina de Facebook a doamnei în cauză. Ei, aici ar fi trebuit să fie puțin mai circumspectă, întrucât suntem convinși că aceeași problemă o avea și edilul Anton Alexan, pe la 1860 și ceva. În epoca contemporană, de-a lungul celor 32 de ani de democrație, cotarlele maidaneze au mușcat în dreapta și-n stânga locuitorii orașului, făcând legea în cartierele urbei , mai ales după lăsarea întunericului, și alergând destoinic curajoșii care îndrăzneau să traverseze zona lor de influență. Toba au mai bătut-o și alți primari, ce-i drept nu cu prea multă  convingere, că odată înscăunați la primăriei vor ridica buzduganul de luptă, chemând sub steag aprig, de răzbunare, cohorte de veterinari gată să stârpească pe vecie patrupedele ticăloase. Cum era de așteptat, promisiunile au fost uitate îndată ce scaunul de edil a fost ocupat. Chiar dacă vorovim de cei doi Fănici care au guvernat urbea între 1992 și 2000 (Munteanu și Panciu), de cei doi Nica (Vasile și Iulian) de Petre ori de prezentul Mărăscu, de dreapta ori de stânga, orașul a avut întotdeauna probleme cu câinii vagabonzi, covizi imposibil de tratat de-a lungul vremii. Ca să ne întoarcem, molcuț, de unde am plecat, Elena Stoica pare să dețină acum cheia de boltă a strategiei prin care maidanezii vor fi eradicați din Panciu: realizarea unei dezbateri publice! Suntem convinși că această inițiativă va avea un succes formidabil, iar actorii implicați în această piesă vor juca cu casa-nchisă. Oricum, până la următoarele alegeri, atunci când javrele fără stăpân vor umbla cu covrigi în coadă, lăsând temporar în pace turul nădragilor distinșilor cetățeni din Panciu, îi sfătuim pe oameni să umble prin oraș cu ochii-n patru deoarece, așa cum spunea și doamna deputat „… dacă o lăsăm așa, nu se va rezolva de la sine”.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.