Nicio sărbătoare nu rămâne nemarcată la Homocea. Foc de artificii, comete și steluțe în toată comuna, J&B, Pinot Noir și Sauvignon Blanc pe câteva mii de euro

0
789

Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă au început la Homocea din timp, pentru ca localnicii să nu uite că este Crăciunul sau că acest an greu de pandemie va avea totuși un final, de Revelion. În noiembrie, Comuna Homocea a dat 32.000 lei (6.574,35 euro), către un PFA, de acești bani părțile înțelegându-se pentru 40 de comete iluminate cu cadru metalic și iluminat colorat contur multicolor și interior albastru. La o lună distanță, pe 9 decembrie, Homocea căuta peste tot pe SEAP, la un anume PFA din județul Neamț, 50 de steluțe cu 3 brațe, să se bucure tot poporul din comună de sărbătorile în pandemie. Valoarea cumpărării directe era de 6.000 de lei (1.231,40 euro). Părțile nu au căzut de acord și încredințarea directă a picat, dat fiind că nu au fost acceptate la termen condițiile. Nu s-au lăsat însă păgubașe, astfel că vineri, părțile au bătut palma pentru aceeași sumă, 6.000 de lei, în schimbul căreia Homocea va avea, cu adevărat, lumină.
Nu este singura cheltuială la Homocea pentru aceste sărbători de iarnă. Tot poporul va avea ocazia nesperată de a admira, la cumpăna dintre ani, un spectacol de artificii. În aceeași zi în care au fost cumpărate steluțele, autoritățile locale au găsit în visterie 7.200 lei (1.478,68 euro) pentru un foc de artificii de trei minute. Din descrierea achiziției rezultă că se vor folosi – în cazul în care este cineva interesat până să vadă la fața locului – „Single Shot (calibru 1,2 – 1,75 – 2 Inch), Single Row, Candele Romane și evantaie cu calibre de 1,2 – 2 – 2,5 și 3 inch, peste care se înalță bombe trase din țevi cu calibru de 2, 3, 4, 5 și 6 inch, înălțime 45-250 metri, cadență: 200-250 focuri/ minut. Se trage permanent din 2 și 3 planuri. Categoria: T1, F2, F3, F4”. De altfel, la Homocea va fi aproape o petrecere în toată regula cu ocazia acestor sărbători. Azi, comuna a dat 12.435,48 lei (2.551,91 euro) către Metro Cash&Carry, pentru cașcaval Delaco, jambon Pădurea Neagră, prosciutto crudo, salam de Sibiu, arahide prăjite și fistic prăjit, bomboane Ferrero Rocher, Milka cioc Oreao, Snickers, migdale Milka, turtă dulce diverse sortimente, biscuiți cu cremă, prăjitura casei, bomboane jeleu, rachetă Crăciun, J&B Rare Scotch, Angelli Cocktail, spumant Zarea, Pinot Noir Beciul Domnesc, Sauvignon Blanc Beciul Domnesc (câte 15 sticle de căciulă), 63 de pungi de cafea Jacobs, câte 15 pungi de cafea Amigo – solubilă, sacoșe, pachet Dolce Natale și pachet Buone Feste, dar și un cos „Merry Cristmas”. Și, pe lângă această încredințare directă, azi se mai pregătește una, tot la Metro Cash&Carry: o cumpărare directă în sumă de 15.618,89 lei (3.205,19 euro) pentru un pachet de dulciuri. Ofertarea este de azi, pachetul dorit de Homocea și, implicit de Moșul homocean constând în portocale, diverse mărci de biscuiți și alte „crănțănele”, ciocolate Primola, Nutella, napolitane, prăjituri de ciocolată, acadele și așa mai departe.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.