Nicușor Statache, singurul candidat rămas în concursul pentru postul de director la DDSP Focșani

0
959

Concursul pentru ocuparea funcției de director al Direcției Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani merge mai departe, însă cu un singur candidat. Asta după ce unul dintre cei doi candidați nu a fost admis în urma selecției de dosare. Dosarul celui din urmă a fost respins pentru că nu îndeplinea condiția de participare la concurs precizată în anunț, respectiv vechime de minim 5 ani în specialitatea studiilor. Cu toate că numele celor două persoane nu au fost făcute publice, sursele Jurnal de Vrancea au transmis că actualul director interimar Costel Dochioiu nu și-a depus dosarul. Aceleași surse ne-au mai spus că dosarul admis este cel al fostului șef de la Parking Focșani SA, Nicușor Statache, devenit recent șef la Serviciul Parcări din cadrul aceleași instituții.

La sfârșitul anului trecut, Primăria Focșani a anunțat că organizează concurs pentru ocuparea funcției de director DDSP. Pentru a participa la concurs, candidații trebuiau să îndeplinească două condiții specifice: să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă și să aibă o vechime de minimum 5 ani în specialitatea studiilor. Până la data de 12 ianuarie 2022 s-au putut depune dosarele de înscriere, urmând ca în data de 26 ianuarie să aibă loc proba scrisă și în data de 31 ianuarie – proba interviu, la sediul Primăriei Focșani.

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.