Pompierii vrânceni au fost nevoiți să intervină la două incendii care au avut loc în noaptea de marți spre miercuri în două comune din Vrancea. Prima intervenție a avut loc la miezul nopții, în comuna Bîrsești unde acoperișul unei case pe o suprafață de 60 mp și acoperișul unei anexe de circa 50 mp au fost cuprinse de flăcări. La fața locului au intervenit patru echipaje cu trei autospeciale de stingere incendii din cadrul Stației de Pompieri Vidra.
Cea de-a doua intervenție a fost în jurul orei 01.40, în comuna Popești, unde pompierii focșăneni au intervenit cu două autospeciale de stingere, în cooperare cu SVSU Popești, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins cca. 20 mp din acoperișul locuinței.
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.