Noul Consiliu al Județului Vrancea își va intra în drepturi miercuri, 21 octombrie!

0
397

Printr-un Ordin al Instituției Prefectului Județului Vrancea, consilierii județeni ale căror mandate au fost validate sunt convocați miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 10.30, la ceremonia de constituire a CJ Vrancea. Așadar, liberalul Cătălin Toma va depune jurământul și va deveni de drept noul președinte al Consiliului Județean Vrancea. Teoretic, după ceremonia de învestitură plenul cj ar trebui să-i aleagă pentru următorii patru ani pe cei doi vicepreședinți ai instituției, însă lucrurile sunt ceva mai complicate. Atât PSD cât și Alianța PNL-USR-PLUS au câte 15 consilieri, liberalii deținând și președinția, ceea ce înseamnă un vot în plus, însă ALDE are cei doi consilieri care vor face diferența și vor dicta majoritatea. Deocamdată reprezentanții formațiunii nu au declarat oficial pe cine vor sprijini, însă puțin probabil că vor apărea surprize. Dacă ALDE decide să sprijine PSD, atunci social-democrații vor avea 17 consilieri, față de PNL care va dispune de 16 voturi (15 plus cel al președintelui), lucru care va da majorității avantajul de a-și alege vicepreședinții. Reamintim că în mandatul trecut fotoliile de vicepreședinți ai CJ Vrancea au fost ocupate de Ionel Cel-Mare, președintele ALDE, și Dănuț Cristian, membru PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.