O locuință din Urechești a fost mistuită de flăcări din cauza unui banal scurtcircuit!

0
251

Astăzi dimineață, în jurul orei 05.40, pompierii Detașamentului Focșani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din satul Palanca, comuna Urechești. La fața locului s-au deplasat 3 echipaje, respectiv două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, sprijinit de un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Urechești și altul al SAJ Vrancea. Când au ajuns pompierii, incendiul se manifesta deja generalizat, flăcările fiind extinse pe o suprafață de 150 metri pătrați. După mai bine de două ore, pompierii au reușit să lichideze focarul însă două femei au suferit arsuri și au fost transportate la UPU Focșani. Este vorba de o femeie în vârstă de 91 de ani ce prezenta arsuri pe mâini și picioare, o a doua, în etate de 74 de ani, fiind arsă pe față. Incendiul, provocat cel mai probabil de un scurtcircuit, a mistuit o casă cu 6 camere, mobilier, haine, aparatură și alte bunuri de uz gospodăresc.

incendiu 2 e1591114991879 - O locuință din Urechești a fost mistuită de flăcări din cauza unui banal scurtcircuit!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here