O mașină a luat foc la Bolotești. Incendiul a fost stins de pompierii vrânceni

0
163

Astăzi dimineață o mașină care se afla staționată în Găgești, comuna Bolotești, a luat brusc foc din cauza unui scurtcircuit electric la instalația de climatizare. Practic, flăcările au ieșit prin bordul autoturismului și exista pericolul ca acestea să cuprindă întregul autovehicul. Din acest motiv cetățenii aflați la fața locului au sărit să stingă incendiul cu stingătorul. Cu toate acestea, cei care au lichidat pericolul, stingând mașina, au fost echipajele de pompieri sosite la fața locului. „Pentru gestionarea situației de urgență, semnalate prin apel la numărul unic de urgență 112, au fost mobilizate 2 echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vidra. La fața locului s-au deplasat 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Până la sosirea forțelor de intervenție, cetățenii au încercat să stingă incendiul cu mijloace de primă intervenție.  Pompierii au acționat prompt și au lichidat incendiul, care a distrus bordul autoturismului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime”, a transmis ISU Vrancea. (Foto arhiva)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.