Oamenii legii au făcut publice rezultatele verificărilor făcute pe linie silvică în săptămâna care a trecut, când au fost efectuate 89 controale pe drumurile publice, 13 în fondul forestier și 12 la depozite de material lemnos. Polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Focșani, ai Direcției Silvice Vrancea și ai ocoalelor silvice de regim implicați în acțiunile desfășurate în perioada 19 – 25 noiembrie au constatat 6 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 46/2008, aplicând totodată 20 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 29.000 lei. În același timp, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 597 m.c. de material lemnos, în valoare totală de 271.380 lei.
Foto: Arhivă