Oamenii legii au aplicat în weekend sute de sancțiuni. Cele mai multe, pentru nepurtarea măștii de protecție

0
89

Oamenii legii continuă în județ verificările pe linia respectării regulilor impuse de pandemie, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19, și, ca de fiecare dată, au fost descoperite persoane care se consideră deasupra legii, fără teama sancțiunilor. În weekend, în urma controalelor efectuate, polițiștii vrânceni, jandarmii și polițiștii locali au aplicat aproximativ 330 de sancțiuni contravenționale în valoare de 29.500 lei, din care cele mai multe pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Astfel, pentru această încălcare a legii, au fost aplicate nu mai puțin de 278 de sancțiuni contravenționale, în timp ce alte 44 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice care au încălcat prevederile privind deplasarea/ libera circulație. Alte 4 sancțiuni au fost aplicate, potrivit IPJ Vrancea, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/ izolarea. „Au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus, la activitățile de verificare participând peste 500 de forțe. Au fost legitimate peste 2.700 de persoane și verificate peste 1.500 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/ carantina. De asemenea, au fost verificate 250 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 142 de mijloace de transport, din care 115 mijloace de transport în comun. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare, pe raza întregului județ”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.