Îndrăznește să fii informat!

luni, 14 iulie 2025

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_imgspot_img
    AcasăActualitateOfițer de poliție din Buzău acuzat că ar fi condus două societăți comerciale, faptă incompatibilă cu...

    Ofițer de poliție din Buzău acuzat că ar fi condus două societăți comerciale, faptă incompatibilă cu meseria sa

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui ofițer de poliție judiciară din cadrul IPJ Buzău pentru activități comerciale, incompatibile cu funcția pe care o deține în MAI., dar și pentru fals în formă continuată.

    Polițistul – Cătălin Cocea, este acuzat că a administrat două societăți comerciale în perioada ianuarie – iulie 2024, societăți cu profil de transport mărfuri și cultivarea cerealelor, cu tot ce înseamnă asta, lucru care nu este permis de lege.

    „Activitatea comercială desfășurată de inculpat, în numele celor două societăți comerciale, ar fi constat în coordonarea angajaților, negocierea prețurilor de achiziţie şi vânzare, achiziționarea de produse cerealiere pe care ulterior le comercializa la un preț mai mare, organizarea transportului de mărfuri și produse (cereale, motorină, piese de schimb), organizarea depozitării mărfurilor și a produselor în spațiile de depozitare (hale), întocmirea documente de vânzare şi transport (facturi, avize), demersuri în vederea obținerii de credite bancare ori de la AFIR pe numele societăților, întocmirea ordinelor de plată a salariilor, a furnizorilor de bunuri şi serviciilor achizitionate.

    La data de 12.05.2023, inculpatul a depus la Agenţia Naţională de Integritate declarația de avere în cuprinsul căreia nu ar fi declarat veniturile obținute de soția sa, aferente anului 2022 și 2023. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Buzău cu propunerea de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în cauză”, se arată în rechizitoriu.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Buzău cu propunerea de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în cauză.

    spot_imgspot_img
    HAI PROMOHAI PROMO

    ARTICOLE SIMILARE

    VIDEO Un „cavaler rătăcitor” a stârnit uluire pe o stradă din Focșani

    Liniștea patriarhală a orașului Foșani a fost spulberată ieri de o apariție cel puțin...

    Jandarmii vrânceni, alături de elevii români din Ucraina în Taberele ARC de la Gălăciuc

    Elevii din comunitățile românești din Ucraina, participanți la Taberele ARC organizate de Departamentul pentru...

    ARTICOLE POPULARE

    ULTIMA ORĂ Primarul din Slobozia-Bradului luat cu ambulanța după ce a fost bătut de un grup condus de un consilier PSD!

    Un nou act de violență zguduie județul: primarul comunei Slobozia-Bradului a fost agresat brutal...

    Doliu în comunitatea asistenților medicali din Vrancea! S-a stins din viață fosta asistentă Maricica Zaharia

    Comunitatea medicală din Vrancea este în doliu după pierderea uneia dintre cele mai  dedicate...

    Centrul Comunitar pentru Copii cu Dizabilități din Crângul Petrești își va primi beneficiarii începând cu 14 iulie

    Situat în fostul Complex „Căprioara” din Crângul Petrești, complet reabilitat cu sprijinul Consiliului Județean...