AcasăActualitateOmul de afaceri Daniel Sava a achiziționat Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță” din Focșani

Omul de afaceri Daniel Sava a achiziționat Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță” din Focșani

Omul de afaceri vrâncean Daniel Sava a cumpărat Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță” din Focșani, în urma unei licitații publice organizate de Primăria Municipiului Focșani.

Administrația locală a scos la vânzare imobilul pentru a recupera o parte din datoriile acumulate de sindicate, proprietarii clădirii după 1990. Licitația a fost organizată pentru valorificarea imobilului aflat în proprietatea Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.

Prima procedură de licitație a fost anunțată în octombrie 2025, la un preț de pornire de 7.358.282 lei (exclusiv TVA), însă imobilul nu a fost adjudecat la termenul din decembrie 2025. Ulterior, a fost organizată o nouă licitație, cu un preț diminuat cu 25%, iar la sfârșitul lunii ianuarie 2026 clădirea a fost adjudecată de Daniel Sava.

Construită în anul 1970, clădirea are o suprafață construită la sol de 2.178,3 mp și o suprafață desfășurată totală de 4.942,5 mp. Din aceasta, 143 mp reprezintă „Punct de comandă”, aflat în proprietatea municipiului Focșani (domeniu public), iar 4.799,5 mp au aparținut Asociației Naționale ale Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR)

Daniel Sava este cunoscut pentru investițiile sale în domeniul construcțiilor, dezvoltând proiecte rezidențiale în județul Vrancea, București și alte zone din țară, dar și în sectorul HoReCa, unde deține un hotel și un restaurant în Focșani.

Noul proprietar a anunțat deja chiriașii că vor trebui să elibereze temporar spațiile, în vederea demarării lucrărilor de renovare și modernizare. Investiția estimată pentru reabilitarea completă a clădirii se ridică la aproximativ 2,5 milioane de euro. Oamul de afaceri vrâncean a declarat pentru jurnaliștii de la Vrancea24.ro că își dorește să renoveze complet clădirea, să o recompartimenteze și să reamenajeze toate spațiile. Asta în timp ce sala mare de spectacole cunoscută publicului larg va fi modernizată și își va păstra acest statutul de sală de spectacole. Daniel Sava a mai spus că deja a notificat actualii chiriași că va demara lucrările de modernizare imediat după ce va obține toate autorizațiile necesare. Omul de afaceri a mai menționat că după finalizarea lucrărilor spațiile vor fi închiriate din nou și a dat asigurări că nu va demola clădirea, ci o va renova și o va redeschide pentru închiriere și evenimente.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Avertismentul Bitdefender: telefoane Android ieftine, vândute cu viruși preinstalați. Avertismentul Bitdefender

Unele telefoane Android ieftine ajung la cumpărători cu programe periculoase instalate din fabrică, care...

Nouă ordine de protecție în Vrancea, în doar trei zile. Un singur agresor, monitorizat electronic

Polițiștii vrânceni au emis nouă ordine de protecție provizorii în perioada 9–11 octombrie, în...

ARTICOLE POPULARE

SAJ Vrancea angajează trei șoferi de ambulanță. Ce condiții trebuie să îndeplinească cei interesați

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de...

Cât costă un apartament în Focșani față de alte orașe din România. Vrancea, printre cele mai accesibile piețe imobiliare

Focșaniul rămâne una dintre piețele imobiliare mai accesibile din România, însă prețurile nu mai...

Farmacia Tei se deschide, în sfârșit, la Focșani! Evenimentul se anunță plin de surprize! VIDEO

Unul dintre cele mai cunoscute branduri din retailul farmaceutic românesc ajunge, în sfârșit, la...