Opt persoane au murit de gripă în prima săptămână din februarie

0
352

Opt persoane au murit din cauza gripei în prima săptămână din februarie, potrivit datelor comunicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Decesele  s-au înregistrat fie la vârste extreme (copil în vârstă de o lună), fie la persoane care aveau condiţii medicale pre-existente şi care nu erau vaccinate gripal. Numărul total de decese cu virus AH1 este de nouă de la debutul sezonului rece.

Activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale (Bucureşti), dar sunt şi cazuri sporadice în unele judeţe, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă, dar încadrându-se în intervalul aşteptat.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, IACRS şi pneumonii) a fost de 91.127, cu 14.5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, când au fost 106.551, şi cu 1.7% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (89.591).

De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, gripei şi SARI şi până pe 9 februarie, au fost confirmate în laborator, 220 cazuri de gripă: 171 de cazuri tip A, subtip H1 pdm09; opt cazuri tip A, subtip H3; 38 cazuri tip A, nesubtipate; trei cazuri tip B.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.