Organizarea zilei de 24 ianuarie, motiv de râcă între Oprișan&Misăilă și prefectul județului

0
1273

Organizarea manifestărilor dedicate zilei Unirii Principatelor Române a aprins spiritele între instituții. Consiliul Județean Vrancea a făcut publică corespondența între instituția condusă de Marian Oprișan și Prefectura Vrancea. Pentru manifestările din acest an, prefectul Gheorghiță Berbece nu a mai contat pe colaborarea cu CJ Vrancea și Primăria Focșani în organizarea evenimentelor și a trimis o adresă prin care a solicitat numele persoanelor care vor reprezenta cele două instituții la manifestări, dar și o listă cu cei desemnați să susțină discursuri.

Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, împreună cu primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, i-au răspuns prefectului Gheorghiță Berbece printr-o adresă comună în care își arată indignarea pentru că au fost ”ignorați”, ”desconsiderați” și ”jigniți” pentru că nu au nici un rol în organizarea manifestărilor care vor avea loc pe data de 24 ianuarie. „Constatăm cu amărăciune că pentru prima dată în ultimii 20 de ani, guvernul, prin reprezentantul în teritoriu, informează sec, fără alte detalii, că va exista un program al manifestărilor dedicate aniversării a 161 ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Cu o lipsă totală de considerație față de rolul stabilit de Constituție și de Carta Europeană a Autonomiei Locale, ni se solicită să comunicăm Instituției Prefectului Vrancea durata unui eventual discurs pe care un reprezentant al Consiliului Județean Vrancea și al Primăriei Focșani ar urma să îl susțină în cadrul evenimentelor organizate de Prefectură. Deși ne dorim să fim îngăduitori cu lipsa de experiență și expertiză în administrație a reprezentantului Guvernului, apreciem că este impardonabilă maniera în care acesta înțelege să confiște vrâncenilor cea mai plină de semnificație sărbătoare a Focșaniului, Unirea Principatelor, în numele unui politicianism inacceptabil.

2020 va rămâne în mod nefericit anul în care vendetele politice anulează bucuria vrâncenilor care an de an s-au alăturat cu entuziasm evenimentelor dedicate lor, ca rod al conlucrării tuturor forțelor politice și sociale ale vremii. Astfel, în zi de sărbătoare națională, vrâncenii sunt chemați în Piața Unirii din Focșani pentru a asista la încântarea Prefectului județului Vrancea de a primi onorul militar“, se arată în adresa semnată de Marian Oprișan și Cristi Misăilă. Mai mult decât atât, cei doi sunt de părere că manifestările ar desconsiderat autoritățile locale prin excluderea acestora de la organizare.  „Mai mult decât o ignoranță, apreciem că este o jignire ca reprezentanții Consiliului Județean Vrancea și ai Primăriei Focșani, să fie doar întrebați, dacă doresc să transmită un mesaj în cadrul unui program deja stabilit. Pentru viitor, informăm reprezentantul temporar al guvernului, că în mod tradițional organizarea acțiunilor dedicate zilei de 24 Ianuarie nu se află pe lista de activități a Instituției Prefectului, autoritățile locale, cărora Prefectul nu le este șef, fiind cele care au dat ocazia vrâncenilor să retrăiască an de an emoția și mândria de a omagia unul din cele mai importante momente politice ale statului român.

Prin urmare, ignorarea și desconsiderarea autorităților locale de către Prefect, va administra celor prezenți la evenimente o ”pastilă” de istorie, pe care, sperăm, în numele înaintașilor noștri care au avut puterea de a înfăptui lucruri mărețe din dragoste de țară, să nu fie nevoiți să o înghită“, se arată în aceeași adresă. Conform programului din acest an, la sărbătorirea a 161 de la Unirea dintre Moldova și Țara Românească, manifestările vor începe cu acordarea onorului militar reprezentatului Guvernului și se vor încheia cu defilarea Gărzii de Onoare și Hora Unirii.

adresa prefectura 24 ianuarie 2020 - Organizarea zilei de 24 ianuarie, motiv de râcă între Oprișan&Misăilă și prefectul județului

Adresa cj primarie 24 ianuarie 2020 1 - Organizarea zilei de 24 ianuarie, motiv de râcă între Oprișan&Misăilă și prefectul județului

Adresa cj primarie 24 ianuarie 2020 2 - Organizarea zilei de 24 ianuarie, motiv de râcă între Oprișan&Misăilă și prefectul județului

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here