Pădurile private mai mici sau egale cu 30 de hectare, păzite din bani publici

2
177

Pădurile private mai mici sau egale cu 30 de hectare vor fi păzite, de anul acesta, din bani publici, 14,5 milioane de lei fiind alocaţi prin rectificarea bugetară aprobată de Guvern.

Executivul a alocat, miercuri, în urma rectificării bugetare, la propunerea ministrului Mediului, 14,5 milioane de lei pentru asigurarea pazei şi a lucrărilor silvice din pădurile private mai mici sau egale cu 30 de hectare.

“Consider că această decizie este un mare câştig pentru pădurea românească şi pentru eforturile pe care le-am depus în acest an pentru a descuraja fenomenul tăierilor ilegale, ştiindu-se că una dintre ţintele principale ale tăierilor ilegale sunt pădurile private care nu sunt păzite. Deşi Codul Silvic prevede încă din 2008 ca statul să asigure fondurile nececsare pentru paza şi administrarea pădurilor private de până la 30 ha, acestea nu au fost niciodată prinse în bugetul de stat. În total, aproximativ 587.000 ha la nivelul întregii ţări sunt în această situaţie, respectiv nu au paza asigurată şi au fost lăsate în ultimii opt ani în voia sorţii, proprietarii neavând resurse proprii pentru a le apăra, întreţine şi păzi”, a spus ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer.

Ministrul precizează că este pentru prima dată în ultimii ani când Ministerul Mediului beneficiază de o rectificare pozitivă a bugetului şi, de asemenea, prima oară când un guvern pune în aplicare prevederea Codului Silvic de asigurare a pazei pădurilor mici.

Cele 14,5 milioane de lei vor fi alocate tuturor ocoalelor silvice din ţară cu care proprietarii privaţi de păduri până la 30 de hectare au încheiat contracte de pază şi administrare, menţionează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Ocoalele silvice vor asigura, de la 1 octombrie până la 31 decembrie 2016, paza pădurilor private mici şi lucrările de întreţinere şi conservare a acestora.

“Fac un apel către toţi proprietarii privaţi de păduri mici din România să se adreseze, în perioada următoare, ocoalelor silvice şi să încheie până la 1 octombrie contracte cu acestea, prin care pot beneficia de serviciile finanţate de la bugetul de stat. Pentru a asigura continuitatea acestei măsuri, vom include în propunerea de buget pentru anul 2017 sumele necesare pentru asigurarea neîntreruptă a acestor servicii, evaluate la circa 58,6 milioane lei pe an”, a mai spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Catalin-Toma-PNL-Vrancea
Loading...

2 COMENTARII

  1. la ocolul silvic caiuti se an cheie contracte de paza supra cost pentru 10 ani obligatoriu fara sa se anmaneze proprietarului nici un contract si fara sa anstiinteze proprietaru ce contine acest contract doar numai un bon de casa si sant batrani care nu au lumne ptr iarna

  2. la ocolul silvic caiuti se face contract de paza a padurilor propietate contra cost ptr 10 ani obligatoriu fara a se anmana o copie a contractului si nici nu explica ce contine doar elibereaza un bon de casa iar pentru a marca lemn de foc doar 3m cubi la patru famili iar restu cumparam de la cine vor agenti de paza

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here