Parking nu este de acord cu desființarea | Șefii societății “se războiesc” în instanță cu Consiliul Local

0
1288
Parking Focșani S.A. a atacat în instanță hotărârea Consiliului Local prin care societatea a rămas fără obiectul muncii. În data de 26 noiembrie 2020, Consiliul Local Focșani a votat, la propunerea primarului Cristi Misăilă, încetarea Contractului de delegare de gestiune prin concesiune a Serviciului public de administrare, întreţinere şi exploatare a parcărilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului. La aproape 5 luni distanță, șefii societății au înregistrat un dosar la Secţia de Contencios administrativ a Tribunalului Vrancea prin care se solicită suspendarea ordinului administrativ, adică a Hotărârii de Consiliu Local 376/26.11.2020. Un prim termen în acest dosar a fost stabilit în data de 27 aprilie 2021, atunci când judecătorii vor trebui să dea o primă soluție în acest caz. Într-un raport redactat de Corpul de Control al primarului Cristi Misăilă, societății care se ocupa de parcările din oraș i se imputa probleme grave legate de salubrizarea, întreţinerea şi gestionarea locurilor de parcare, invocându-se peste 40 de entităţi publice care ar fi primit parcări gratuite de la Parking Focșani. „Considerăm că a fost încălcat grav regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului public de administrare, întreţinere şi exploatare a parcărilor în ceea ce priveşte acordarea de gratuităţi. Locurile acordate fără drept ar fi putut fi locuri de parcare cu plată sau parcări de reşedinţă, funcţie de locaţia respectivă”, se arată în raportul şefului Corpului de Control al primarului Cristi Misăilă. În același raport se mai arată că societatea Parking nu ar fi cheltuit justificat o parte din banii alocați printr-o hotărâre din 2017. “La solicitarea Primăriei Municipiului Focșani de a comunica și de a înainta documente din care să rezulte modul de utilizare a sumei de 1.800.000 lei ce a constituit mărire de capital aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr. 147/2017, la cererea societății Parking Focșani S.A., se pune la dispoziție o situație referitoare la bunurile achiziționate și valoarea lor. Ținând cont de socilitarea Consiliului de Administrație (…) solicitare în care se menționează necesitatea achiziționării următoarelor bunuri pentru desfășurarea activității în condiții optime: o mașină de ridicări, două autoutilitare, un autoturism, un furgon marfă, 30 bucăți parcometre și echipamente de semnalizare, considerăm că nu a fost justificată utilizarea sumei alocate prin mărirea de capital. Exemplificăm aici, faptul că nu au fost achiziționate cele 30 de parcometre, atât de necesare în aprcările publice cu plată”, se mai arată în raportul Corpului de Control. Practic, prin hotărârea adoptată de Consiliul Local de la finele lunii noiembrie s-a decis că Parking se va ocupa doar de blocarea şi ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.