Nu mai puțin de patru cutremure cu epicentrul în Zona Seismică Vrancea au avut loc luni dimineață (6 februarie), toate cu epicentrul pe raza județului Buzău: 1 – 03:26:20, 4,5 grade pe Scara Richter, adâncime 20 de kilometri; 2 – 04:09:54, 2,6 grade pe Scara Richter, adâncime 17 kilometri, 3 – 04:13:10, 2,9 grade pe scara Richter, adâncime 17 kilometri, 4 – 05:01:58, 2,7 grade pe Scara Richter, adâncime 17 kilometri. Reamintim că astăzi dimineață (3:17, ora României) un cutremur de 7,8 grade pe Scara Richter a zguduit sud-estul Turciei, urmat de altul de 6,7 grade pe Scara Richter.
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.