Penitenciarul Focșani are gata studiul de fezabilitate pentru o nouă unitate de detenție, cu 900 de locuri

0
217

Încă un pas pentru înființarea unei noi unități de detenție, care va fi administrată de Penitenciarul Focșani, deși amplasamentul este în comuna Unguriu, Buzău. Discuțiile nu sunt noi, ci sunt promisiuni încă din vremurile în care vrânceanul Tudorel Toader era ministru al Justiției, în felurite variante. Ceea ce se știe cert este că noul penitenciar va fi amplasat pe locul unor foste unități militare, anul trecut fiind atribuit un contract pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate. Penitenciarul voia să știe dacă ceea ce se dorește a fi realizat este aproape de adevăr, în condițiile în care se vorbea inclusiv despre păstrarea și recompatimentarea a o parte dintre clădirile vechilor unități militare din Unguriu. Documentul trebuia elaborat în maxim 9 luni, pentru suma de 893.000 lei, însă este considerat „secret de serviciu”, cum de altfel s-au și înțeles părțile contractante. Între timp, luna trecută, Penitenciarul Focșani a mai pus la bătaie alți 5.000 de euro pentru „Traducere autorizată a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Penitenciar P48 Unguriu – 900 locuri”, ceea ce înseamnă că documentația este un succes și că se pregătesc următorii pași.

Chiar dacă multe detalii sunt un secret, se știe cu siguranță că la Unguriu nu vor fi închiși deținuții periculoși, ci aici urmează a fi cazați doar cei aflați în regim deschis – maxim 100, și cei în regim semideschis – 800.

În acest obiectiv se preconizează a fi cazaţi 900 deţinuţi, din care 100 într-o secţie de deţinere în regim deschis și 800 în regim semideschis, în 5 secţii de deţinere, cu respectarea normelor executare a pedepselor persoanelor private de libertate şi prevederilor regulamentelor de siguranţă a locurilor de deţinere. Numărul de personal necesar funcţionării penitenciarului este de aproximativ 550, din care aproximativ 160 persoane îşi vor desfăşura activitatea în aceste spaţii administrative. Cele 160 persoane includ director unitate, directori adjuncţi, judecător de supraveghere al pedepselor privative de libertate, grefier delegat, compartiment juridic, secretariat, informaţii clasificate, managementul situaţiilor de urgenţă, sănătate, securitate în muncă şi protecţia mediului, cooperare şi programe, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, prevenirea criminalităţii şi terorismului, resurse umane şi formare profesională, medical, siguranţa deţinerii, evidenţă şi organizarea muncii, reintegrare socială, logistică, producţie şi venituri proprii, financiar, casierie”, se arată în documentație după care a fost realizat studiul de fezabilitate.

Unitatea militară se află la aproximativ 200 m de DN 10 (Buzău – Braşov), 93,90 km de localitatea Focşani şi 24,80 km de localitatea Buzău şi la 3 km de gara din comuna învecinată Măgura, având o suprafaţă de aproximativ 15,18 hectare, din care 13,8 hectare va fi suprafaţa desfăşurată construcţii noi. Practic, noul penitenciar arată bine pe hârtie, în urmă cu un an costul total fiind estimat la 49.090.000 euro, inclusiv TVA. De acești bani se dorește realizarea unei unități de detenție de top, în conformitate cu reglementările europene.

Camerele destinate cazării persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim deschis vor fi alcătuite din 2 volume: un volum destinat odihnei propriu-zise şi un volum destinat depozitării bunurilor şi obiectelor personale. Se vor amenaja 2 spații destinate activităților igienico – sanitare, câte unul pe fiecare etaj al pavilioanelor, separat de camerele de deținere. Spaţiile destinate activităţilor igienico-sanitare vor fi dimensionate astfel încât să asigure dotarea cu vase WC, chiuvete, dușuri și oglinzi, raportat la numărul deținuților pe care îi vor deservi, conform reglementărilor în vigoare privind normele minime de cazare. Spaţiile de depozitare a obiectelor de igienă personală, cum ar fi ustensilele de scris, hainele, încălţămintea, se va amenaja într-o încăpere separată de spaţiul destinat odihnei propriu-zise.

Pentru cazarea deţinuţilor din regimul semideschis vor fi amenajate 10 pavilioane de detenţie a câte 80 locuri de detenţie. Fiecare dintre cele 10 pavilioane de detenţie va cuprinde 8 camere de detenţie a câte 10 deţinuţi, câte 4 camere pe nivel. Camerele destinate cazării persoanelor private de libertate care vor executa pedeapsa în regim semideschis vor fi alcătuite din 2 volume: un volum destinat odihnei propriu-zise (cameră de cazare cu o suprafață aproximativă de 45,0 mp) şi un volum destinat activităţilor igienico-sanitare (grup sanitar propriu în suprafaţă de 14,0 mp amenajat cu câte două chiuvete, două WC şi două duşuri). De asemenea, în fiecare cameră de deținere vor fi prevăzute spații pentru depozitarea bagajelor sub forma unei nişe, în perete, pe 3 niveluri, astfel încât să poată fi depozitate cele menţionate, în volum de 0,25 mc, pentru fiecare persoană privată de libertate (lăţimea 0,4 m, adâncimea 0,5 m, înălţimea 1,25 m). În cadrul zonei cu libertate asumată se va construi un pavilion de cazare a maximum 16 deținuți (regim deschis) aflați în perioada de pregătire pentru liberare, spațiu care va fi prevăzut cu      4 dormitoare prevăzute cu grupuri sanitare proprii, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, o sală pentru activităţi ocupaţionale, o sală multifuncţională, bucătărie și spațiu de depozitare alimente, spălătorie, curte de plimbare, birou pentru personal”, se mai arăta în caietul de sarcini.

Nu doar interiorul se dorește amenajat ca la carte, ci și exteriorul: „Fiecare pavilion de detenţie va dispune de curte de plimbare proprie, pe toată lungimea pavilionului, la care accesul deţinuţilor va fi permanent, conform programului zilnic de activităţi aprobat, împrejmuită cu gard din plasă de sârmă cu lamele cu înălţime de 3 metri, cu supraînălţări din sârmă ghimpată cu înălţimea de 0.9 m, care va fi acoperită cu o copertină pe 1/3 din suprafaţa acesteia, prevăzută cu apă curentă, grupuri sanitare, bănci, canale colectoare care facilitează evacuarea apei pluviale”. Trebuie spus că la Penitenciarul Unguriu sunt prevăzute mai multe facilități, inclusiv amenajarea unui teren de sport, accesul urmând a se realiza „pe o pasarelă ce se va construi și care va traversa drumul național”. Aceasta în condițiile în care amplasamentul de la Unguriu este relativ departe de locuințe, spre deosebire de locul în care se află de ani de zile Penitenciarul Focșani. Astfel, în caietul de sarcini se arată că la nord de viitorul Penitenciar Unguriu sunt terenuri arabil, terenuri proprietăţi particulare, la sud și est – pădure, Regia Națională a Pădurilor, iar la vest pădure a Regiei Naționale a Pădurilor, dar şi terenuri proprietăţi particulare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here