Pensii speciale pentru aleșii locali

0
372

Primarii şi consilierii ar urma să primească pensii speciale, după modelul parlamentarilor. Un edil care a avut 3 sau mai multe mandate în fruntea unei mici localităţi ar primi o pensie de aproximativ 1500 de lei. Cel care ar conduce un municipiu va primi 4 mii de lei. Senatul a aprobat luni proiectul, care mai are nevoie doar de semnătura preşedintelui Klaus Iohannis.

86 de senatori au votat pentru pensiile speciale ale aleşilor locali, unul s-a abţinut, iar liberalii au ieşit din sală.

Voturile în favoarea pensiilor speciale vin de la PSD, UNPR, ALDE şi UDMR.

Indemnizaţiile pentru limită de vârstă, după cum se numesc, sunt acordate primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, când aceştia împlinesc vârsta standard de pensionare.

Proiectul votat de senatori dă dreptul unui primar de comună cu un singur mandat să primească o pensie de aproape 700 de lei, iar edilul şef al unui municipiu 1500 de lei. Sumele cresc însă pentru cei care au avut maximum 3 mandate.

Aleşii care au suferit condamnări pentru fapte de corupţie nu vor avea dreptul la pensie suplimentară. Iar pensia de primar nu se va putea cumula cu cea de parlamentar.

Proiectul a trecut tacit de Camera Deputaţilor, în noiembrie. Senatul este cameră decizională în acest caz. Proiectul de lege va merge la promulgare, la preşedintele României.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.