Coaliţia a decis, miercuri, ca Guvernul să acorde un sprijin financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici. Sprijinul va fi acordat în două tranşe, în luna aprilie şi în a doua parte a anului.
În total, de acest ajutor vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari cu pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim pe economie net).
Anul trecut, pensionarii cu venituri mici primeau două tipuri de ajutoare financiare din partea statului, unul pentru alimente, în valoare de 250 de lei, care se vira pe cardul de alimente o dată la două luni, și un al doilea tip de sprijin financiar, virat de două ori pe an pentru plata energiei electrice sau a cheltuielilor cu încălzirea, în valoare totală de 1.400 de lei.