Peste 100 de permise reținute de polițiști în urma unei acțiuni de amploare pe raza județului Vrancea! 3 șoferi au fost găsiți drogați la volan!

0
393

Timp de 8 zile, între 15 și 22 iunie, polițiștii vrânceni au desfășurat mai multe activități de control pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool sau droguri la volan, acțiune ce s-a înscris într-o campanie derulată la nivel european și la nivelul Organizațiilor Polițiilor Europene (T.I.S.P.O.L.) intitulată „Alcohol/Drugs”. Alături de colegii din polițiile UE, polițiștii rutieri din Vrancea au încercat prin multiplele misiuni derulate în perioada amintită să descurajeze șoferii inconștienți care se urcă la bordul autoturismelor în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihoactive. Acțiunie au fost organizate cu precădere pe sectoarele de drum cu riscul cel mai mare în producerea de accidente rutiere. „În cadrul acţiunii, poliţiştii vrânceni au verificat peste 2.500 de autoturisme și au testat un număr de 2.188 de conducători auto, cu privire la respectarea interdicției de a conduce autovehicule sub influența alcoolului sau altor substanțe psihoactive, ocazie cu care au fost întocmite 13 dosare penale, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 3 dosare penale pentru alte infracțiuni. De asemenea, au fost identificați 3 conducători auto aflați sub influența substanțelor psihoactive, față de aceștia cercetările fiind continuate în cadrul unor dosare penale”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea. În urma acțiunilor au fost reținute 122 de permise, 51 pentru conducere sub influența alcoolului și 61 pentru depășirea limitei de viteză, și au fost aplicate 920 de sancțiuni contravenționale. Un caz aparte a fost cel al unui bărbat în vârstă de 29 de ani din Focșani depistat de polițiști în timp ce circula pe raza comunei Popești (DN 2 E85) cu 130 de kilometri pe oră. Oamenii legii i-au semnalizat să se oprească însă șoferul i-a ignorat pe polițiști și a călcat în continuare pedala de accelerație. După o urmărire ca în filme, omul a fost prins după ce a intrat cu mașina într-o vie din Urechești. După ce a fost testat, aparatul a indicat 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Evident că cetățeanul s-a ales cu dosar penal.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.